Poate fi numit secolul trecut secolul lui Satan?

„JUDECÂND după cât rău s-a făcut, acesta a fost secolul lui Satan. În nici o altă epocă oamenii nu au dat dovadă de atâta abilitate şi nu au fost atât de dornici să ucidă alte milioane de oameni din cauza rasei, a religiei sau a clasei sociale.“

Acest comentariu a apărut într-un editorial al ziarului The New York Times din 26 ianuarie 1995 cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a eliberării victimelor nevinovate din lagărele naziste ale morţii. În timpul Holocaustului, unul dintre cele mai cunoscute genociduri din istoria omenirii, au fost exterminate circa şase milioane de evrei. Aproape trei milioane de cetăţeni polonezi neevrei şi-au pierdut viaţa în aşa-numitul „Holocaust uitat“.

„Se estimează că în perioada 1900–1989 războaiele au ucis 86 de milioane de persoane“, spune Jonathan Glover în cartea sa Humanity — A Moral History of the Twentieth Century (Umanitatea — O istorie morală a secolului XX). El adaugă: „În războaiele din secolul al XX-lea numărul de morţi a atins cote greu de imaginat. Dacă s-ar face o medie a celor morţi, rezultatul nu ar corespunde realităţii, întrucât circa două treimi (58 de milioane) au murit în cele două războaie mondiale. Însă, dacă aceşti oameni ar fi murit la intervale regulate de timp de-a lungul secolului ar însemna că războaiele au ucis în jur de 2500 de persoane pe zi — adică mai mult de 100 de persoane pe oră, timp de nouăzeci de ani încontinuu“.

Prin urmare, secolul al XX-lea a fost considerat unul dintre cele mai sângeroase secole din istoria omenirii. Iată ce a scris Nadejda Mandelstam în cartea În pofida oricărei speranţe: „Am fost martori la victoria răului, după ce valorile umanităţii au fost desconsiderate şi călcate în picioare“. A învins oare răul în lupta dintre bine şi rău?

 

 

A învins răul?

PORNIND de la ideea unui război ceresc între forţele binelui şi forţele răului, scriitorii şi filozofii au făcut de-a lungul istoriei nenumărate speculaţii. Există însă o carte care conţine o descriere exactă a luptei dintre Dumnezeu şi Diavol. Această carte este Biblia. Ea ne dezvăluie controversele implicate în acest conflict şi ne oferă posibilitatea de a stabili cine este, în realitate, învingătorul.

La scurt timp după crearea primului bărbat şi a primei femei, Satan Diavolul, o creatură spirituală invizibilă, a contestat conducerea divină. Cum? Insinuând că Dumnezeu îşi priva creaturile de ceva bun şi că oamenii ar fi trăit mai bine dacă ar fi fost independenţi de el. — Geneza 3:1–5; Revelaţia 12:9.

Mai târziu, în zilele patriarhului Iov, Satan a ridicat o altă controversă. Încercând să ştirbească integritatea lui Iov faţă de Dumnezeu, el a spus: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui“ (Iov 2:4). Ce afirmaţie îndrăzneaţă! Folosind termenul general „omul“, în locul numelui lui Iov, Satan a pus la îndoială integritatea tuturor oamenilor. Cu alte cuvinte, el a spus: „Omul face orice ca să-şi scape viaţa. Dacă mi s-ar oferi ocazia, i-aş putea îndepărta pe toţi oamenii de Dumnezeu“.

Putem stabili cine a ieşit biruitor în lupta dintre Dumnezeu şi Diavol găsind răspunsul la două întrebări: Se poate omul guverna cu succes? A reuşit Diavolul să-i îndepărteze pe toţi oamenii de adevăratul Dumnezeu?

 

Se pot oamenii guverna cu succes?

Oamenii experimentează de mii de ani diferite tipuri de conducere. De-a lungul istoriei, ei au încercat tot felul de forme de guvernare, cum ar fi monarhia, aristocraţia, democraţia, autocraţia, fascismul şi comunismul. Nu-i aşa că necesitatea permanentă de a mai face o încercare arată că aceste forme de guvernare sunt necorespunzătoare?

„Romanii s-au trezit ei înşişi implicaţi, aproape fără să-şi dea seama, într-un vast experiment administrativ“, a scris H. G. Wells în lucrarea A History of the World (O istorie a lumii), publicată în 1922. El a adăugat: „Aceasta [forma de administrare] a fost într-o continuă schimbare; nu a ajuns niciodată la o stabilitate. Pe de o parte, experimentul a fost un eşec. Pe de altă parte, el a rămas neterminat, iar Europa şi America de astăzi încearcă încă să dezlege acest mister de nepătruns care este arta de a guverna un stat, mister pe care romanii au încercat primii să-l elucideze“.

Încercarea de a găsi o formă de guvernare adecvată a continuat şi în secolul al XX-lea. Spre sfârşitul acestui secol, democraţia a câştigat teren mai mult ca oricând. Teoretic, ea le oferă tuturor posibilitatea de a participa la guvernare. Însă a demonstrat democraţia că omul se poate guverna cu succes fără Dumnezeu? După ce a numit democraţia o formă de guvernare dezirabilă, Jawaharlal Nehru, fost prim-ministru al Indiei, a adăugat: „Spun asta deoarece alte sisteme administrative sunt mai rele“. Valéry Giscard d’Estaing, fost preşedinte al Franţei, a spus: „Ne confruntăm cu o criză a democraţiei reprezentative“.

Chiar şi în secolul al V-lea î.e.n., filozoful grec Platon a observat un punct slab al conducerii de tip democratic. Potrivit cărţii A History of Political Theory (O istorie a teoriei politice), el a criticat „ignoranţa şi incompetenţa oamenilor politici, care sunt un blestem pentru sistemele democratice“. Mulţi dintre politicienii de azi spun că le este greu să găsească persoane competente şi calificate pentru a sluji în guvern. Oamenii „sunt sătui de conducători atât de mărunţi, într-o perioadă cu dificultăţi atât de mari“, spune The Wall Street Journal. Cotidianul afirmă în continuare: „Ei sunt dezgustaţi să găsească nehotărâre şi corupţie acolo unde caută îndrumare“.

Să ne gândim acum însă la domnia regelui Solomon din Israelul antic. Iehova Dumnezeu l-a înzestrat pe Solomon cu o înţelepciune remarcabilă (1 Împăraţi 4:29–34). Care a fost starea naţiunii Israel în timpul celor 40 de ani ai domniei lui Solomon? „Iuda şi Israel erau în număr foarte mare“, spune Biblia, „ca nisipul de pe ţărmul mării. Ei mâncau, beau şi se înveseleau.“ Relatarea mai spune: „Iuda şi Israel, de la Dan până la Beer-Şeba, au locuit în siguranţă, fiecare sub via lui şi sub smochinul lui, în tot timpul lui Solomon“ (1 Împăraţi 4:20, 25). Având peste ei un rege înţelept care era reprezentantul vizibil al Conducătorului Suprem, Iehova Dumnezeu, israeliţii s-au bucurat de cea mai mare stabilitate, prosperitate şi bucurie de până atunci.

Ce contrast izbitor între guvernarea oamenilor şi cea a lui Dumnezeu! Poate cineva să afirme pe bună dreptate că Satan a câştigat controversa cu privire la guvernare? Nicidecum, întrucât profetul Ieremia a declarat clar: „Ştiu, DOAMNE, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii“. — Ieremia 10:23.

 

Poate Satan să-i îndepărteze pe toţi oamenii de adevăratul Dumnezeu?

A reuşit Satan să demonstreze că îi poate îndepărta pe toţi oamenii de Dumnezeu? În capitolul 11 al cărţii biblice Evrei, apostolul Pavel prezintă o serie de femei şi bărbaţi fideli din timpurile precreştine. El adaugă: „Nu-mi va ajunge timpul să relatez în continuare despre Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, David, precum şi despre Samuel şi ceilalţi profeţi“ (Evrei 11:32). Referindu-se la aceşti slujitori loiali ai lui Dumnezeu, Pavel îi numeşte „un nor . . . mare de martori“ (Evrei 12:1). Cuvântul grecesc folosit aici pentru „nor“ nu se referă la un singur nor bine conturat, de mărime şi formă bine definite, ci la o masă imensă şi diformă de nori. Termenul este potrivit deoarece în trecut au existat atât de mulţi slujitori fideli ai lui Dumnezeu, încât pot fi asemănaţi cu o imensă masă de nori. Într-adevăr, de-a lungul secolelor, nenumărate mulţimi de oameni şi-au folosit liberul arbitru şi au ales să-şi demonstreze supunerea faţă de Iehova Dumnezeu. — Iosua 24:15.

Ce se poate spune despre zilele noastre? În pofida persecuţiilor şi opoziţiilor cumplite cu care s-au confruntat Martorii lui Iehova în secolul al XX-lea, pe tot globul, numărul lor a depăşit 6 milioane. Circa 9 milioane de alte persoane se asociază cu ei, multe dintre acestea întreprinzând acţiuni decisive pentru a se bucura de relaţii apropiate cu Dumnezeu.

Însă cea mai bună replică la pretenţia lui Satan că-i poate îndepărta pe oameni de Iehova a dat-o însuşi Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos. Nici chiar durerile sfâşietoare pe care le-a suportat pe stâlpul de tortură nu l-au făcut să renunţe la integritatea sa. Când şi-a dat ultima suflare, Isus a strigat: „Tată, în mâinile tale îmi încredinţez spiritul“. — Luca 23:46.

Satan se foloseşte de orice îi stă în putere — mergând de la tentaţii la persecuţii făţişe — în încercarea de a-i ţine pe oameni sub stăpânirea sa. Servindu-se de „dorinţa cărnii, dorinţa ochilor şi etalarea ostentativă a mijloacelor de existenţă“ pentru a-i ispiti pe oameni, el încearcă fie să-i ţină departe de Iehova, fie să-i abată de la el (1 Ioan 2:16). De asemenea, Satan ‘a orbit mintea celor necredincioşi, pentru ca lumina glorioasei veşti bune despre Cristosul să nu poată pătrunde’ (2 Corinteni 4:4). Ca să-şi atingă scopul, Satan nu ezită să recurgă la intimidări şi să facă uz de frica de oameni. — Faptele 5:40.

Totuşi, cei care sunt de partea lui Dumnezeu nu sunt înfrânţi de Diavol. Ei au ajuns să-l cunoască pe Iehova Dumnezeu şi ‘îl iubesc cu toată inima lor şi cu tot sufletul lor şi cu toată mintea lor’ (Matei 22:37). Într-adevăr, loialitatea de nezdruncinat a lui Isus Cristos şi a nenumăraţi oameni constituie o mare înfrângere pentru Satan Diavolul.

 

Ce se va întâmpla în viitor?

Vor continua oamenii la nesfârşit să experimenteze tot felul de forme de guvernare? Profetul Daniel a prezis: „În zilele acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie [un regat, NW] care nu va fi distrusă şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, dar ea însăşi va dăinui pentru totdeauna“ (Daniel 2:44). Regatul instaurat de Dumnezeul cerurilor este un guvern ceresc condus de Isus Cristos. Este acelaşi Regat pentru care Isus i-a învăţat pe continuatorii săi să se roage (Matei 6:9, 10). Acest Regat va distruge toate guvernele umane în „războiul zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic“ care se apropie şi care va afecta întregul pământ. — Revelaţia 16:14, 16.

Ce se va întâmpla cu Satan? Iată ce eveniment prezice Biblia: „[Un înger al lui Iehova] l-a prins pe balaur, şarpele originar, care este Diavolul şi Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani. Şi l-a azvârlit în abis, iar pe acesta l-a închis şi a sigilat deasupra lui, ca el să nu mai inducă în eroare naţiunile până când nu se vor fi sfârşit cei o mie de ani“ (Revelaţia 20:1–3). Domnia de O Mie de Ani a lui Isus Cristos va începe numai după ce Satan va fi azvârlit în abisul inactivităţii.

Ce loc minunat va fi atunci pământul! Răutatea şi cei care o cauzează vor fi dispărut. Biblia promite: „Făcătorii de rele vor fi nimiciţi . . . Cei blânzi moştenesc pământul şi se vor desfăta în belşug de pace“ (Psalmul 37:9–11). Nimic — nici om, nici animal — nu le va mai ameninţa pacea (Isaia 11:6–9). Chiar şi milioanele de persoane care, de-a lungul istoriei omenirii, au fost de partea Diavolului — din ignoranţă sau din cauză că nu au avut ocazia să-l cunoască pe Iehova — vor fi readuse la viaţă şi vor primi instruire divină. — Faptele 24:15.

Până la sfârşitul Domniei de O Mie de Ani, pământul va fi transformat în paradis, iar oamenii care îl vor locui vor fi fost aduşi la perfecţiune. Apoi Satan va fi dezlegat pentru „puţin timp“, doar ca să fie distrus pentru totdeauna împreună cu toţi cei care se opun guvernării lui Dumnezeu. — Revelaţia 20:3, 7–10.