PUŢINI oameni cred că pământul va fi vreodată paradis. Mulţi consideră că Terra nu va exista pentru totdeauna. În cartea Pământul sacru, scrisă de Brian Leigh Molyneaux, se spune că planeta noastră a venit în existenţă în urma ‘unei mari explozii cosmice’ acum milioane de ani. Şi, dacă pământul nu va fi distrus de om, mulţi cred că întregul univers va suferi în cele din urmă „un colaps gravitaţional şi se va transforma într-o sferă incandescentă“.

John Milton, poet englez din secolul al XVII-lea, nu avea o viziune atât de pesimistă. În poemul său epic Paradisul pierdut, el a scris că Dumnezeu a creat pământul pentru a fi locuinţa paradiziacă a familiei umane. Acel Paradis de la început a fost pierdut. Totuşi, Milton credea că Paradisul va fi restabilit — că va veni ziua în care un răscumpărător, în persoana lui Isus Cristos, îi va „Răsplăti [. . .] pe aceia care,/ Credinţă neclintită-n el avut-au“ şi îi va „Primi [. . .] întru binecuvântarea-i,/ Precum în Cer, aşa şi pe Pământ“. Milton nutrea convingerea că: „Tot Pământul fi-va Rai atunci“.

 

Unde va fi Paradisul — în cer sau pe pământ?

Asemenea poetului, multe persoane religioase cred că vor primi în cele din urmă un fel de compensaţie pentru ororile şi suferinţele îndurate pe pământ. Dar unde îşi vor primi răsplata? În cer sau pe pământ? Pentru unii, pământul nici nu intră în discuţie. Ei cred că oamenii vor avea parte de „binecuvântare“ în cer, într-un domeniu spiritual, numai după ce vor fi părăsit pământul.

În cartea O istorie a Raiului (engl.), autorii Colleen McDannell şi Bernhard Lang spun că Irineu, un teolog din secolul al II-lea, credea că viaţa într-un paradis restabilit „nu va fi într-un domeniu ceresc, îndepărtat, ci pe pământ“. Potrivit acestei cărţi, deşi unii conducători religioşi ca Jean Calvin şi Martin Luther sperau că vor merge la cer, ei au crezut şi că „Dumnezeu va înnoi pământul“. Persoane de alte religii au avut convingeri asemănătoare. McDannell şi Lang mai scriu că unii evrei credeau că la timpul hotărât de Dumnezeu, toate suferinţelor oamenilor „vor fi înlăturate, iar viaţa pe pământ va fi plină de sens“. Perşii credeau că „starea primordială a pământului va fi restabilită, iar oamenii vor trăi din nou în pace“ (Enciclopedia mitologiilor şi religiilor Orientului Mijlociu, engl.).

Ce s-a întâmplat cu speranţa într-un paradis terestru? Este existenţa noastră pământească doar o etapă de trecere? Este ea numai „un episod scurt şi deseori nefericit“ dintr-o călătorie spre un tărâm spiritual, aşa cum susţinea Filon, un filozof evreu din secolul I e.n.? Sau a avut Dumnezeu alt scop când a creat pământul şi i-a aşezat pe oameni într-un mediu paradiziac? Pot găsi oamenii pe pământ fericire şi o adevărată împlinire spirituală? N-ar fi bine să vedem ce spune Biblia cu privire la acest subiect? S-ar putea ca şi dumneavoastră să ajungeţi la concluzia, la care au ajuns deja milioane de oameni, că este cât se poate de rezonabil să credem că pământul va fi transformat într-un paradis.

 

 

Avem motive să credem într-un paradis terestru

DE-A lungul istoriei, milioane de oameni au sperat că vor părăsi la un moment dat pământul pentru a merge la cer. Unii au crezut că Dumnezeu n-a vrut niciodată ca pământul să fie locuinţa noastră permanentă. Asceţii merg chiar mai departe. Ei susţin că pământul şi toate lucrurile materiale sunt rele, fiind un obstacol în calea adevăratei împliniri spirituale şi a apropierii de Dumnezeu.

Cei ce au promovat asemenea idei fie n-au ştiut, fie au ignorat ceea ce a spus Dumnezeu cu privire la un paradis terestru. De fapt, pe mulţi nici nu-i interesează să afle ce i-a inspirat Dumnezeu pe câţiva oameni să scrie în legătură cu acest subiect în Cuvântul său, Biblia (2 Timotei 3:16, 17). Dar nu este oare înţelept să avem încredere în Cuvântul lui Dumnezeu, în loc să adoptăm învăţături umane (Romani 3:4)? Ba este chiar esenţial să facem aceasta, întrucât Biblia ne avertizează că o creatură invizibilă rea şi puternică i-a orbit pe oameni din punct de vedere spiritual şi că, în prezent, ea „induce în eroare întregul pământ locuit“. — Revelaţia 12:9; 2 Corinteni 4:4.

 

Ce anume a dus la confuzie?

Ideile contradictorii despre suflet i-au derutat pe oamenii interesaţi de scopul lui Dumnezeu cu pământul. Mulţi cred că omul are un suflet nemuritor, separat de corp, ce supravieţuieşte morţii. Alţii cred că sufletul a existat înainte ca omul să primească un corp fizic. Potrivit unei lucrări de referinţă, filozoful grec Platon considera că sufletul „este întemniţat în trup drept pedeapsă pentru păcatele săvârşite mai înainte în cer“. În mod asemănător, Origene, un teolog din secolul al III-lea, spunea că sufletele au păcătuit în cer înainte de a se uni cu trupul şi drept pedeapsă au fost închise în trup pe pământ. Milioane de oameni cred că pământul este doar un loc de încercare în drumul omului spre cer.

Există numeroase alte concepţii despre ce se întâmplă cu sufletul când omul moare. Potrivit cărţii Istoria filosofiei occidentale (engl.), egiptenii au promovat ideea că „sufletele morţilor coboară într-un tărâm de jos“. Mai târziu, filozofii au susţinut că sufletele morţilor nu coboară într-un tărâm de jos întunecat, ci urcă într-un domeniu spiritual mai înalt. Se spune că filozoful grec Socrate credea că la moarte sufletul „pleacă într-o lume invizibilă . . . şi-şi continuă existenţa alături de zei“.

 

Ce spune Biblia?

Nicăieri în Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, Biblia, nu scrie că sufletul omului este nemuritor. Citiţi în Geneza 2:7. Aici se spune: „DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul a devenit un suflet viu“. O afirmaţie clară, fără nici o ambiguitate. Când l-a creat pe primul om, Adam, Dumnezeu n-a pus în el ceva imaterial. Biblia spune că „omul a devenit un suflet viu“. Omul nu avea un suflet, ci era un suflet.

Când a creat pământul şi omul, Iehova n-a vrut ca oamenii să moară. Scopul lui Dumnezeu a fost ca ei să trăiască pentru totdeauna pe pământ în condiţii paradiziace. Adam a murit pentru că n-a respectat legea lui Dumnezeu (Geneza 2:8, 15–17; 3:1–6; Isaia 45:18). După ce a murit, a mers primul om într-un domeniu spiritual? Nicidecum. El, adică sufletul Adam, s-a întors în ţărâna neînsufleţită din care fusese creat. — Geneza 3:17–19.

Cu toţii am moştenit păcatul şi moartea de la strămoşul nostru Adam (Romani 5:12). Moartea este o încetare a existenţei, aşa cum a fost şi pentru Adam (Psalmul 146:3, 4). De fapt, în nici una dintre cele 66 de cărţi ale Bibliei termenii „nemuritor“ sau „veşnic“ nu sunt puşi în legătură cu cuvântul „suflet“. Dimpotrivă, Scripturile afirmă cu claritate că sufletul, sau persoana, este muritor. Sufletul moare. — Eclesiastul 9:5, 10; Ezechiel 18:4.

 

Sunt lucrurile materiale în esenţă rele?

Ce putem spune despre concepţia potrivit căreia lucrurile materiale, între care şi pământul, sunt rele? Această idee a fost susţinută de adepţii maniheismului, o mişcare religioasă iniţiată în Persia secolului al III-lea e.n. de Mani. În The New Encyclopædia Britannica se spune: „Maniheismul a fost o reacţie la suferinţa inerentă condiţiei umane“. Mani credea că a fi om este o stare „nefirească, insuportabilă şi absolut rea“. De asemenea, el susţinea că singura modalitate prin care sufletul se poate elibera de această „suferinţă“ este să scape de trup, să părăsească pământul şi să dobândească o existenţă într-un domeniu spiritual.

În opoziţie cu această doctrină, Biblia spune că „tot ce făcuse“ Dumnezeu când a creat pământul şi omenirea era ‘foarte bun’ din punctul său de vedere (Geneza 1:31). Atunci nimic nu-i separa pe oameni de Dumnezeu. Adam şi Eva erau în relaţii apropiate cu Iehova, bucurându-se de aceeaşi intimitate de care s-a bucurat şi omul perfect Isus Cristos cu Tatăl său ceresc. — Matei 3:17.

Dacă primii noştri părinţi, Adam şi Eva, n-ar fi păcătuit, ei ar fi trăit veşnic pe un pământ paradiziac, rămânând în relaţii apropiate cu Iehova Dumnezeu. Viaţa lor a început în paradis, întrucât Biblia ne spune: „DOMNUL Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise“ (Geneza 2:8). În acea grădină paradiziacă a fost creată Eva. Dacă n-ar fi păcătuit, Adam şi Eva, împreună cu descendenţii lor perfecţi, ar fi transformat pământul într-un paradis (Geneza 2:21; 3:23, 24). Paradisul terestru ar fi fost pentru veşnicie locuinţa omenirii.

 

De ce merg unii oameni la cer?

Dar aţi putea spune: Nu vorbeşte Biblia despre oameni care vor merge la cer? Într-adevăr, aşa este. După ce Adam a păcătuit, Iehova şi-a propus să aducă în existenţă un Regat ceresc, în care câţiva descendenţi ai lui Adam „vor domni ca regi peste pământ“ alături de Isus Cristos (Revelaţia 5:10; Romani 8:17). Aceştia sunt înviaţi la viaţă nemuritoare în cer. Numărul lor este de 144 000, iar primii dintre ei au fost discipolii fideli ai lui Isus din secolul I. — Luca 12:32; 1 Corinteni 15:42–44; Revelaţia 14:1–5.

Cu toate acestea, scopul iniţial al lui Dumnezeu n-a fost ca oamenii drepţi să părăsească pământul şi să meargă la cer. De fapt, când a fost pe pământ, Isus a spus: „Nici un om nu a urcat la cer în afară de cel care a coborât din cer, Fiul omului“ (Ioan 3:13). Prin intermediul ‘Fiului omului’, adică Isus Cristos, Dumnezeu a oferit o răscumpărare în virtutea căreia cei ce exercită credinţă în jertfa lui Isus vor putea trăi veşnic (Romani 5:8). Dar unde vor trăi veşnic aceste milioane de oameni?

 

Scopul iniţial al lui Dumnezeu se va realiza

Deşi Dumnezeu şi-a propus să aleagă dintre oameni câteva persoane ce vor domni împreună cu Isus Cristos în Regatul ceresc, aceasta nu înseamnă că toţi oamenii buni vor merge la cer. Iehova a creat pământul pentru a fi locuinţa paradiziacă a familiei umane. Foarte curând Dumnezeu îşi va realiza scopul! — Matei 6:9, 10.

Sub guvernarea lui Isus Cristos şi a coregenţilor săi cereşti, pe tot pământul va domni pacea şi fericirea (Psalmul 37:9–11). Cei aflaţi în memoria lui Dumnezeu vor fi readuşi la viaţă şi se vor bucura de o sănătate perfectă (Faptele 24:15). Datorită fidelităţii lor faţă de Dumnezeu, oamenii ascultători vor primi ceea ce primii noştri părinţi au pierdut: viaţă veşnică în perfecţiune pe un pământ paradiziac. — Revelaţia 21:3, 4.

Iehova Dumnezeu realizează tot ceea ce îşi propune. Prin intermediul profetului Isaia, el a declarat: „După cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi nu se mai întorc, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să înmugurească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui care mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce Îmi este plăcut şi va împlini lucrul pentru care l-am trimis“. — Isaia 55:10, 11.

Cartea biblică Isaia ne ajută să ne facem o idee despre condiţiile de viaţă care vor exista pe pământul transformat în paradis. Nici un locuitor nu va spune „Sunt bolnav“ (Isaia 33:24). Animalele nu vor mai fi un pericol pentru oameni (Isaia 11:6–9). Oamenii vor construi case frumoase şi le vor locui, vor cultiva pământul şi vor avea hrană din belşug (Isaia 65:21–25). În plus, Dumnezeu „va înghiţi, într-adevăr, moartea pentru totdeauna şi Domnul Suveran Iehova, în mod cert, va şterge lacrimile de pe toate feţele“. — Isaia 25:8, NW.

În curând, omenirea ascultătoare se va bucura de aceste condiţii minunate de viaţă. Ea „va fi eliberată din sclavia descompunerii şi va avea glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“ (Romani 8:21). Cât de minunat va fi să trăim pentru totdeauna în promisul paradis terestru (Luca 23:43)! Şi dumneavoastră puteţi trăi în Paradis, pe pământ, dacă vă însuşiţi cunoştinţa exactă din Biblie, dacă acţionaţi în armonie cu ea şi dacă manifestaţi credinţă în Iehova Dumnezeu şi în Isus Cristos. Şi puteţi fi sigur că este rezonabil să credem într-un paradis terestru!