Factorul nr. 1

 Ordinea corectă a priorităţilor

‘Asiguraţi-vă de lucrurile mai importante.’ (Filipeni 1:10)

În ce constă. Într-o căsnicie fericită, fiecare partener pune necesităţile celuilalt mai presus de propriile necesităţi, bunuri, loc de muncă, prieteni sau chiar rude. Soţul şi soţia petrec mult timp împreună, dar şi cu copiii lor. Ambii sunt gata să facă sacrificii pentru binele familiei (Filipeni 2:4).

De ce este important. Biblia arată că familia este de mare preţ în ochii lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a scris pe bună dreptate că cel ce nu se îngrijeşte de familia sa „este mai rău decât un necredincios“ (1 Timotei 5:8). Cu trecerea timpului însă priorităţile cuiva se pot schimba. Un consilier matrimonial, de pildă, a declarat că mulţi dintre cei ce au participat la un seminar ţinut de el puneau mai mare preţ pe carieră decât pe familie. În opinia sa, aceşti oameni păreau a fi în căutarea unor „soluţii rapide“ la problemele familiei „pentru a se putea întoarce cât mai repede la principala lor preocupare: cariera“. Lecţia? E mai uşor să spui că familia e pe primul plan în viaţă decât să demonstrezi lucrul acesta.

Fă acest exerciţiu. Răspunzând la următoarele întrebări îţi vei putea da seama cât de importantă este familia pentru tine.

▪ Când partenerul meu conjugal sau copiii mei vor să-mi vorbească, le acord atenţie cât pot de repede?

▪ Când vorbesc cu alţii despre activităţile mele, discut adesea şi despre ceea ce fac împreună cu familia?

▪ Sunt dispus să renunţ la unele responsabilităţi suplimentare (de la locul de muncă sau de oriunde altundeva), dacă familia mea are nevoie să petreacă mai mult timp în compania mea?

Dacă ai răspuns afirmativ la întrebările de mai sus, probabil ai tras concluzia că ordinea priorităţilor tale este corectă. Dar sunt partenerul tău şi copiii tăi de acord cu răspunsul dat de tine la aceste întrebări? Ca să afli dacă ai fost obiectiv, trebuie să afli şi opinia altora. Acest principiu se aplică şi în cazul factorilor dezbătuţi în continuare.

Ia o hotărâre. Gândeşte-te la una sau două modalităţi prin care ai putea demonstra că familia e pe primul loc în viaţă. (De pildă, la ce ai putea renunţa pentru a sta mai mult timp cu partenerul şi cu copiii tăi?)

Împărtăşeşte-i şi familiei tale hotărârea pe care ai luat-o. Când un membru al familiei se arată dispus să se schimbe, celorlalţi le este mai uşor să-i urmeze exemplul.

 

 

Factorul nr. 2

Devotamentul

„Ce a pus Dumnezeu în acelaşi jug omul să nu despartă.“ (Matei 19:6)

În ce constă. Cuplurile fericite consideră căsătoria o legătură pe viaţă. Când se ivesc probleme, partenerii conjugali se străduiesc să le rezolve. Ei nu le consideră un motiv pentru a pune capăt căsniciei. Dacă soţii îşi sunt devotaţi unul altuia, atunci vor avea un sentiment de siguranţă. Fiecare va avea încredere că celălalt va continua să onoreze legătura conjugală.

De ce este important. Devotamentul este în multe privinţe „coloana vertebrală“ a unei căsnicii. Totuşi, după conflicte repetate, devotamentul pare mai degrabă un dezavantaj decât un avantaj. În acest caz, cuvintele „până când moartea ne va despărţi“ devin asemenea unui contract rece în care partenerii ar dori să găsească portiţe de scăpare. Poate că cei doi nu se vor separa în sensul strict al cuvântului, dar s-ar putea separa sub alte aspecte — de exemplu retrăgându-se într-un univers al tăcerii tocmai când trebuie discutate chestiuni serioase.

Fă acest exerciţiu. Răspunzând la următoarele întrebări îţi vei putea da seama cât de devotat îi eşti partenerului conjugal.

▪ Când mă cert cu partenerul meu, mi se întâmplă să regret că m-am căsătorit cu el?

▪ Visez adesea cu ochii deschişi la o viaţă petrecută alături de altcineva?

▪ Îi spun uneori partenerului meu: „Te părăsesc“ sau: „Am să-mi caut pe cineva care să mă aprecieze cu adevărat“?

Ia o hotărâre. Gândeşte-te la una sau două modalităţi prin care ţi-ai putea întări legătura conjugală. (Iată câteva sugestii: Scrie-i din când în când partenerului tău câte un bileţel; la locul de muncă pune la vedere fotografii cu el; sună-l în fiecare zi de la serviciu, doar ca să vă auziţi.)

Gândeşte-te la unele sugestii în acest sens şi apoi întreabă-ţi partenerul care dintre ele ar conta cel mai mult pentru el.

 

 

Factorul nr. 3

 Munca în echipă

„Mai bine doi decât unul . . . Dacă unul cade, tovarăşul său îl poate ridica.“ (Eclesiastul 4:9, 10)

În ce constă. Cuplurile fericite respectă principiul biblic al autorităţii, stabilit de Dumnezeu (Efeseni 5:22–24). Odată căsătoriţi, soţul şi soţia nu mai gândesc la singular, ci la plural. Dacă lucrează în echipă, ei vor privi lucrurile din perspectiva amândurora. Ei sunt „o singură carne“ — expresie biblică ce scoate în evidenţă nu doar permanenţa legăturii conjugale, ci şi apropierea dintre soţi (Geneza 2:24).

De ce este important. Dacă tu şi partenerul tău nu formaţi o echipă, problemele minore se pot transforma peste noapte în probleme majore. În loc să atacaţi problema, vă veţi ataca unul pe celălalt. Dar, dacă veţi lucra ca într-o echipă, veţi deveni asemenea unui pilot şi a copilotului său care au acelaşi plan de zbor. Nu veţi fi asemenea a doi piloţi aflaţi în două aeronave care se îndreaptă ameninţător una spre cealaltă. Aşadar, când aveţi neînţelegeri, căutaţi soluţii practice şi nu vă irosiţi timpul şi resursele afective învinuindu-vă unul pe altul.

Fă acest exerciţiu. Răspunzând la următoarele întrebări îţi vei putea da seama dacă ai spirit de echipă.

▪ Consider că banii pe care-i câştig sunt „doar ai mei“ pentru că eu am muncit pentru ei?

▪ Evit rudele partenerului meu în pofida faptului că el ţine mult la ele?

▪ Pentru a mă relaxa cu adevărat, simt nevoia să fiu departe de partenerul meu?

Ia o hotărâre. Gândeşte-te la una sau două modalităţi prin care ai putea demonstra că îţi place să lucrezi umăr la umăr cu partenerul tău.

Cere-i partenerului tău părerea.

 

 

Factorul nr. 4

 Respectul

„Orice . . . strigăt şi vorbire jignitoare să fie înlăturate de la voi.“ (Efeseni 4:31)

În ce constă. Nu există familie în care să nu apară la un moment dat neînţelegeri. Într-o familie fericită însă, problemele sunt discutate fără a se recurge la sarcasm, insulte sau alte tipuri de abuz verbal. Membrii familiei se tratează unul pe celălalt aşa cum le place lor înşişi să fie trataţi (Matei 7:12).

De ce este important. Cuvintele pot fi ca nişte arme, cauzând răni adânci. Un proverb biblic spune: „Mai bine să locuieşti într-un ţinut pustiu decât să locuieşti cu o soţie certăreaţă şi să ai supărare“ (Proverbele 21:19). Fireşte, aceste cuvinte sunt valabile şi în cazul soţilor. Cât despre creşterea copiilor, Biblia îi sfătuieşte pe părinţi: „Taţilor, nu-i exasperaţi pe copiii voştri, ca să nu se descurajeze!“ (Coloseni 3:21). Criticaţi în permanenţă, copiii ajung să creadă că părinţii lor sunt imposibil de mulţumit; ba chiar pot înceta să depună eforturi în acest sens.

Fă acest exerciţiu. Răspunzând la următoarele întrebări îţi vei putea da seama cât de mult îi respecţi pe membrii familiei tale.

▪ Cum se sfârşesc neînţelegerile în familia mea? Iese mereu unul din noi trântind uşa după el?

▪ Când vorbesc cu partenerul meu sau cu copiii mei, recurg la insulte, de pildă îi fac „proşti“ sau „tâmpiţi“ ori ceva de genul ăsta?

▪ Am crescut într-o familie în care cuvintele jignitoare erau la ordinea zilei?

Ia o hotărâre. Gândeşte-te la unu sau două obiective pe care ţi le-ai putea fixa pentru a arăta mai mult respect prin vorbirea ta. (Sugestie: Ia decizia de a face mai degrabă afirmaţii la persoana I decât la persoana a II-a. Spune: „Mă doare când. . .“, în loc de: „Tu întotdeauna. . .“.)

Împărtăşeşte-i partenerului obiectivul sau obiectivele pe care ţi le-ai stabilit. Peste trei luni, roagă-l să-ţi spună dacă ai făcut îmbunătăţiri.

Gândeşte-te ce-ai putea face pentru a nu mai folosi cuvinte jignitoare în relaţiile cu copiii tăi.

Cere-ţi scuze de la copiii tăi pentru dăţile în care le-ai vorbit aspru sau într-un mod sarcastic.

 

 

Factorul nr. 5

 Rezonabilitatea

„Rezonabilitatea voastră să fie cunoscută de toţi.“ (Filipeni 4:5)

În ce constă. În familiile reuşite, soţul şi soţia se iartă cu uşurinţă când greşesc (Romani 3:23). Cu copiii lor, ei nu sunt nici prea severi, dar nici prea îngăduitori. Stabilesc câteva reguli în casă, iar când e necesară corectarea, o aplică „în măsura potrivită“ (Ieremia 30:11).

De ce este important. Biblia spune că „înţelepciunea de sus este . . . rezonabilă“ (Iacov 3:17). Din moment ce Dumnezeu nu pretinde perfecţiune de la oamenii imperfecţi, de ce ar pretinde-o soţii unul de la celălalt? Adevărul este că criticile permanente pentru greşelile minore nasc resentimente şi nu sunt constructive. Ar fi mai înţelept să acceptăm faptul că „toţi ne poticnim de multe ori“ (Iacov 3:2).

Părinţii care-şi iau în serios responsabilităţile se dovedesc rezonabili în relaţiile cu copiii lor. Ei nu-i disciplinează întruna şi nici nu sunt „greu de mulţumit“ (1 Petru 2:18). Le acordă mai multă libertate copiilor adolescenţi dacă aceştia dovedesc că au simţul răspunderii. În plus, ei nu încearcă să le controleze fiecare mişcare. O lucrare de referinţă arată că a încerca să deţii controlul asupra fiecărui aspect al vieţii unui adolescent „e ca şi cum ai interpreta un epuizant dans al ploii. Ploaia oricum nu va veni, iar tu vei fi cu siguranţă stors de puteri“.

Fă acest exerciţiu. Răspunzând la următoarele întrebări îţi vei putea da seama cât eşti de rezonabil.

▪ Când ţi-ai lăudat ultima oară partenerul?

▪ Când ţi-ai criticat ultima oară partenerul?

Ia o hotărâre. Dacă ţi-a fost greu să răspunzi la prima întrebare, dar la a doua ai răspuns fără ezitare, stabileşte-ţi obiectivul de a fi mai rezonabil cu cei din jur.

Discută cu partenerul tău despre ce-aţi putea face amândoi în acest sens.

Gândeşte-te cum i-ai putea acorda mai multă libertate copilului tău adolescent pe măsură ce se dovedeşte mai responsabil.

Vorbeşte deschis cu copilul tău adolescent despre chestiuni precum întoarcerea acasă la ora stabilită.

 

 

Factorul nr. 6

Iertarea

„Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi . . . să vă iertaţi cu mărinimie unii pe alţii.“ (Coloseni 3:13)

În ce constă. Cuplurile reuşite învaţă din greşeli. Ele nu ţin socoteala vechilor neînţelegeri pentru a face mai apoi afirmaţii generale de tipul: „Tu întotdeauna întârzii“ sau „Tu niciodată nu mă asculţi“. Atât soţul, cât şi soţia sunt convinşi că „este frumos . . . să treacă peste fărădelege“ (Proverbele 19:11).

De ce este important. Deşi Dumnezeu este ‘gata să ierte’, oamenii nu sunt la fel de dispuşi să ierte (Psalmul 86:5). Lăsate nerezolvate, neînţelegerile pot naşte resentimente. Resentimentele se pot acumula într-atât încât, la un moment dat, celor doi le este cu neputinţă să se mai ierte. Soţul şi soţia se izolează afectiv, fiecare rămânând surd la necesităţile afective ale celuilalt. Ambii se simt prinşi fără şanse de scăpare într-o căsnicie lipsită de iubire.

Fă acest exerciţiu. Uită-te la fotografii cu tine şi cu partenerul tău din primii ani ai căsniciei sau din perioada de curtare. Încearcă să reaprinzi iubirea pe care o simţeai înainte ca problemele să apară şi să-ţi înceţoşeze vederea. Apoi gândeşte-te ce calităţi te-au atras la început la partenerul tău.

▪ Ce calităţi admiri la el acum?

▪ Gândeşte-te ce influenţă ar putea avea asupra copiilor tăi faptul de a fi mai iertător.

Ia o hotărâre. Gândeşte-te ce-ai putea face pentru a nu aminti greşeli din trecut atunci când se ivesc noi neînţelegeri între tine şi partenerul tău.

Laudă-ţi partenerul pentru calităţile sale (Proverbele 31:28, 29).

Gândeşte-te la câteva modalităţi prin care poţi demonstra că eşti iertător faţă de copiii tăi.

Discută cu copiii tăi despre iertare şi despre beneficiile pe care ea le poate aduce familiei.

 

 

Factorul nr. 7

 O temelie solidă

În ce constă. O familie nu rezistă probei timpului de la sine. Asemenea unei case a cărei trăinicie depinde de o bună fundaţie, o căsnicie va dăinui datorită temeliei ei. Familiile reuşite au la bază o sursă de îndrumări eficiente.

De ce este important. Pe tema vieţii de familie s-au realizat nenumărate cărţi, reviste şi emisiuni TV. Unii consilieri matrimoniali îndeamnă cuplurile cu probleme să rămână împreună, pe când alţii, să se separe. Specialiştii îşi schimbă mereu modul de a privi lucrurile. De pildă, în 1994, un psihoterapeut celebru, specialist în probleme ale adolescenţilor, a scris că, pe la începutul carierei sale, credea că „e mai bine pentru copii să stea cu un singur părinte fericit decât cu doi părinţi nefericiţi. Consideram că era mai bine să divorţezi decât să te zbaţi într-o căsnicie nefericită“. După 20 de ani de experienţă însă, acest specialist şi-a schimbat punctul de vedere şi a afirmat: „Divorţul îi zdruncină pe copii în plan afectiv“.

Înţelegem astfel că cele mai bune sfaturi sunt cele care reflectă într-un mod sau altul principiile neschimbătoare din Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Citind aceste articole, probabil ai observat că în partea de sus a fiecărei pagini apare scris un principiu biblic. Astfel de principii au ajutat multe familii să fie cu adevărat fericite. Totuşi, şi ele întâmpină probleme la fel ca toate celelalte familii. Diferenţa constă în faptul că ele consideră Biblia temelia solidă a familiei lor. Şi nu ne surprinde că Biblia poate fi o astfel de temelie, căci Autorul ei este însuşi Fondatorul familiei, Iehova Dumnezeu (2 Timotei 3:16, 17).

Fă acest exerciţiu. Întocmeşte o listă cu versetele citate în susul paginilor 3–8. Adaugă şi alte versete biblice care ţi-au fost de folos. Ţine lista la îndemână şi consult-o des.

Ia o hotărâre. Fii hotărât să aplici principiile biblice în familia ta.

Apărut în Treziţi-vă! octombrie 2009