„POŢI să fii un om bun şi fără să fii religios!“ Aceasta este o părere foarte răspândită. Mulţi oameni cinstiţi, miloşi şi demni de încredere nu manifestă interes faţă de religie. De pildă, în Europa Occidentală, deşi majoritatea persoanelor declară că au credinţă în Dumnezeu, puţine au obiceiul să meargă la biserică. Chiar şi în America Latină, doar 15 până la 20% dintre catolici merg la biserică cu regularitate.

Poate că şi voi, asemenea multor altora, consideraţi că religia nu contribuie cu nimic la o viaţă mai bună. Totuşi, probabil ştiţi că în urmă cu zeci de ani, pe vremea bunicilor noştri, majoritatea oamenilor erau mult mai religioşi decât sunt în prezent. Aşadar, de ce nu-i mai atrage atât de mult religia pe oameni? Poate fi cineva un om bun fără a fi şi religios? Există o religie care poate fi de folos?

 

De ce mulţi întorc spatele religiei

Secole la rând, majoritatea oamenilor ce se declarau creştini au crezut că Dumnezeu pretinde ascultare. Ei mergeau la biserică pentru a câştiga favoarea divină, fie luând parte la ritualurile oficiate de preoţi, fie ascultând îndrumările date de un predicator. Desigur, mulţi erau conştienţi de ipocrizia din sânul Bisericii, la fel cum erau perfect conştienţi şi de rolul religiei în războaie sau de conduita scandaloasă a unor clerici. Însă majoritatea oamenilor considerau că religia în sine este un lucru bun. Alţii erau atraşi de mistic, tradiţie şi muzică; pe unii îi motiva chiar frica de focul veşnic al iadului, o învăţătură care nu se găseşte în paginile Bibliei. Însă unele evenimente ulterioare le-au schimbat multora modul de a privi religia.

Pe măsură ce teoria evoluţiei a câştigat popularitate, unii au ajuns să creadă că viaţa a apărut din întâmplare, fără Dumnezeu. Majoritatea religiilor nu au adus argumente convingătoare că Dumnezeu este Sursa vieţii (Psalmul 36:9). Pe lângă aceasta, progresele uriaşe din medicină, transporturi şi comunicaţii înregistrate odată cu dezvoltarea tehnologiei le-au creat oamenilor impresia că ştiinţa poate să rezolve orice problemă. În plus, s-a considerat că sociologii şi psihologii oferă o îndrumare mai bună decât Biserica. Biserica nu a reuşit să convingă cu dovezi clare că a trăi după legile lui Dumnezeu este cel mai bun mod de viaţă. — Iacov 1:25.

Drept urmare, multe biserici şi-au schimbat mesajul. Preoţii şi predicatorii au renunţat la învăţătura că Dumnezeu pretinde ascultare. Mulţi au început să predea că fiecare om trebuie să stabilească singur ce e bine şi ce e rău. În dorinţa de a câştiga popularitate, unii lideri religioşi au pretins că Dumnezeu ne acceptă indiferent de modul de viaţă pe care îl avem. Astfel de învăţături ne amintesc de ceea ce a prezis Biblia: „Va exista o perioadă de timp în care nu vor suporta învăţătura sănătoasă, ci, conform propriilor lor dorinţe, vor acumula pentru ei înşişi învăţători ca să le fie gâdilate urechile“. — 2 Timotei 4:3.

Aceste învăţături însă, în loc să-i atragă pe oameni, i-au îndepărtat. Ei şi-au pus întrebarea firească: „Dacă bisericile au îndoieli în privinţa puterii lui Dumnezeu de a crea şi a înţelepciunii sale de a da legi, pentru ce să mai merg la biserică? De ce să-i mai învăţ religie pe copiii mei?“ Oameni care, pur şi simplu, încercau să ducă o viaţă decentă au început să considere religia inutilă. Ei au părăsit bisericile, iar religia a devenit pentru ei un lucru fără importanţă. Cum de ceva care ar fi trebuit să fie bun a devenit inutil? Biblia oferă o explicaţie logică.

 

Religia folosită în scopuri rele

Apostolul Pavel i-a avertizat pe creştinii din secolul I că unii se vor folosi de creştinism în scopuri rele. El a spus: „Vor intra printre voi lupi asupritori, care nu vor trata turma cu tandreţe, şi . . . din rândurile voastre chiar, se vor ridica bărbaţi care vor vorbi lucruri denaturate pentru a-i trage pe discipoli după ei“ (Faptele 20:29, 30). Un om care a vorbit „lucruri denaturate“ a fost teologul romano-catolic Augustin. Isus şi-a învăţat continuatorii să-i convingă pe alţii aducând argumente din Scripturi. Augustin însă a denaturat sensul cuvintelor lui Isus, „constrânge-i să intre“, consemnate în Luca 14:23, susţinând că este corect să-i converteşti pe oameni folosind forţa (Matei 28:19, 20; Faptele 28:23, 24). Augustin s-a folosit de religie pentru a-i domina pe oameni.

În spatele folosirii greşite şi a denaturării religiei se află Satan, un înger rebel. El i-a făcut pe unii oameni religioşi din secolul I să încerce să corupă congregaţiile creştine. Despre aceştia, Biblia spune: „Astfel de oameni sunt apostoli falşi, lucrători înşelători, care se transformă în apostoli ai lui Cristos. Şi nu este de mirare, căci Satan însuşi se transformă mereu într-un înger de lumină. Nu este deci lucru mare dacă şi miniştrii lui se transformă mereu în miniştri ai dreptăţii“. — 2 Corinteni 11:13–15.

Satan se foloseşte în continuare de religia care se pretinde a fi creştină, morală, iluminatoare pentru a-i face pe oameni să trăiască după normele lui, nu după normele lui Dumnezeu (Luca 4:5–7). Probabil aţi observat şi voi că mulţi clerici de astăzi se folosesc de religie ca să se înalţe pe ei înşişi cu titluri sonore şi ca să obţină bani de la enoriaşii lor. Şi guvernele s-au folosit de religie pentru a-şi convinge cetăţenii să-şi dea viaţa în războaie.

Diavolul se foloseşte de religie într-o măsură mult mai mare decât îşi pot imagina majoritatea oamenilor. Poate vă închipuiţi că doar câţiva extremişti religioşi slujesc intereselor lui Satan. Însă potrivit Bibliei, „cel numit Diavol şi Satan . . . induce în eroare întregul pământ locuit“. Biblia mai spune: „Întreaga lume zace în puterea celui rău“ (Revelaţia 12:9; 1 Ioan 5:19). Cum priveşte Dumnezeu religia care e folosită de liderii politici sau religioşi doar pentru a-i trage pe oameni după ei?

 

„Ce nevoie am Eu?“

Dacă vă şochează ceea ce fac unele biserici ale creştinătăţii, trebuie să ştiţi că Dumnezeul Atotputernic este foarte indignat de ele. Asemenea anticului Israel, creştinătatea pretinde că a încheiat un legământ cu Dumnezeu. Însă atât anticul Israel, cât şi creştinătatea s-au dovedit infidele. De aceea, cuvintele de condamnare ale lui Iehova spuse împotriva Israelului se aplică în egală măsură creştinătăţii de astăzi. Iehova a zis: „N-au luat aminte la cuvintele Mele şi au nesocotit Legea Mea. Ce nevoie am Eu de tămâia care vine din Seba? . . . Jertfele voastre nu-Mi sunt plăcute“ (Ieremia 6:19, 20). Dumnezeu nu a acceptat acte de închinare înfăptuite de ipocriţi. Nu i-a păsat de ritualurile şi rugăciunile lor. El i-a spus Israelului: „Sufletul Meu urăşte . . . sărbătorile voastre. Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeţi mâinile, Îmi ascund ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult“. — Isaia 1:14, 15.

Îi plac lui Iehova sărbătorile pe care bisericile le prezintă drept creştine, dar care, la origine, erau ţinute în cinstea unor dumnezei falşi? Ascultă el rugăciunile clericilor care denaturează învăţăturile lui Cristos? Acceptă Dumnezeu vreo religie care respinge legea sa? Fiţi siguri că Dumnezeu priveşte ritualurile de azi ale bisericilor la fel cum a privit jertfele aduse de Israelul din vechime despre care a spus: „Ce nevoie am Eu?“

Cu toate acestea, Iehova ţine foarte mult la închinarea pe care oamenii sinceri i-o aduc în adevăr. Lui îi face plăcere când cineva îşi exprimă recunoştinţa pentru ceea ce a primit de la el (Maleahi 3:16, 17). Aşadar, poţi fi un om bun fără a-i aduce închinare lui Dumnezeu? Cine nu face nimic pentru părinţii săi iubitori nu prea are motive să se considere bun, nu-i aşa? Poate fi bun un om care nu face nimic pentru Dumnezeu? Este logic, aşadar, că faptele noastre trebuie să reflecte un interes viu faţă de adevăratul Dumnezeu, de la care provine viaţa. În articolul următor vom vedea în ce fel adevărata închinare nu numai că îl onorează pe Dumnezeu, dar şi este spre binele nostru.

 

 

      „PENTRU mine este bine să mă apropii de Dumnezeu“ (NW), a spus psalmistul Asaf. La un moment dat, lui Asaf îi trecuse prin minte să ducă o viaţă comodă, ca aceia cărora nu le păsa de Dumnezeu. Însă Asaf a meditat la foloasele faptului de a se apropia de Dumnezeu şi a ajuns la concluzia că acest lucru era spre binele lui (Psalmul 73:2, 3, 12, 28). Este şi în prezent închinarea adevărată spre binele nostru? Ce foloase putem avea?

Închinarea adusă adevăratului Dumnezeu ne oferă ceva mai bun decât o viaţă ce gravitează în jurul propriei persoane. Din cauza modului în care am fost creaţi de „Dumnezeul iubirii“, cei ce îşi urmăresc doar propriile interese nu pot găsi niciodată fericirea (2 Corinteni 13:11). Isus ne-a învăţat un adevăr fundamental despre natura umană, când a spus: „Este mai multă fericire în a da decât în a primi“ (Faptele 20:35). Din acest motiv ne place să facem anumite lucruri pentru prieteni sau pentru familie. Însă cea mai mare bucurie o putem simţi când facem ceva pentru Dumnezeu. El merită iubirea noastră mai mult decât oricine altcineva. Milioane de oameni din toate categoriile sociale pot spune din proprie experienţă că a ne închina lui Dumnezeu înfăptuind voinţa sa aduce profunde satisfacţii. — 1 Ioan 5:3.

 

Un scop în viaţă

Adevărata închinare este spre binele nostru deoarece ne oferă un scop în viaţă. Aţi remarcat şi voi cât de mult depinde fericirea de sentimentul că facem ceva cu adevărat valoros? Majoritatea oamenilor au un scop în viaţă, legat de familie, de prieteni, de afaceri sau de plăceri. Totuşi, din cauza nesiguranţei vieţii, deseori aceste lucruri nu le aduc fericire (Eclesiastul 9:11). Închinarea adevărată în schimb, ne ajută să găsim un scop mai nobil, care ne aduce mereu fericire, chiar şi când avem parte de dezamăgiri în alte aspecte ale vieţii.

Adevărata închinare presupune să îl cunoaştem pe Iehova şi să îi slujim cu fidelitate. Cei care o practică se apropie foarte mult de Dumnezeu (Eclesiastul 12:13; Ioan 4:23; Iacov 4:8). Probabil vă vine greu chiar şi să vă imaginaţi că aţi putea să-l cunoaşteţi pe Dumnezeu atât de bine încât să-i deveniţi prieteni. Însă meditând la creaţie şi la felul cum i-a tratat Dumnezeu pe oameni, puteţi să înţelegeţi diferitele faţete ale personalităţii sale (Romani 1:20). În plus, citind Cuvântul lui Dumnezeu, puteţi înţelege cu ce scop am fost creaţi pe pământ, de ce permite Dumnezeu suferinţa şi cum îi va pune capăt şi, probabil, lucrul cel mai impresionant, cum puteţi îndeplini un rol important în scopul lui Dumnezeu (Isaia 43:10; 1 Corinteni 3:9). Înţelegerea acestor lucruri poate da un nou sens vieţii voastre!

 

Un om mai bun

Adevărata închinare este spre binele nostru deoarece ne ajută să fim oameni mai buni. Cei ce practică închinarea adevărată cultivă o personalitate care contribuie la relaţii mai bune cu alţii. De la Dumnezeu şi de la Fiul său învăţăm să fim cinstiţi, demni de încredere şi să vorbim frumos cu alţii (Efeseni 4:20—5:5). Când ajungem să-l cunoaştem pe Dumnezeu atât de bine încât să îl iubim, ne vom simţi impulsionaţi să-l imităm. Biblia spune: „Deveniţi deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi, şi continuaţi să umblaţi în iubire“. — Efeseni 5:1, 2.

Nu ar fi minunat să fim înconjuraţi de oameni care imită iubirea lui Dumnezeu? Din fericire, închinarea la adevăratul Dumnezeu nu este o activitate solitară. Ea ne aduce în legătură cu alţi oameni care iubesc ce este bine şi drept. Poate că ideea unei religii organizate nu prea vă încântă. Însă, aşa cum am văzut în articolul precedent, problema majorităţii religiilor nu este faptul că sunt organizate, ci că nu sunt organizate în modul corect şi pentru scopuri corecte. Multe religii organizate servesc unor scopuri necreştine. Însă poporul lui Dumnezeu este organizat de însuşi Iehova pentru un scop nobil. Biblia spune: „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii“ (1 Corinteni 14:33). Asemenea altor milioane de oameni, veţi vedea că asocierea cu un grup de creştini bine organizat va avea o influenţă bună asupra modului vostru de gândire.

 

O speranţă de viitor

Sfintele Scripturi arată că Dumnezeu îi organizează pe adevăraţii săi închinători pentru a supravieţui sfârşitului actualului sistem de lucruri şi a moşteni un pământ nou în care „va locui dreptatea“ (2 Petru 3:13; Revelaţia 7:9–17). Închinarea care e spre binele nostru oferă astfel o speranţă, fără de care nu există fericire. Speranţele de viitor ale unora se bazează pe stabilitatea politică, perspective de afaceri, speranţa unei sănătăţi bune şi a unei pensionări pline de satisfacţii. Însă puţine, dacă nu chiar niciunul dintre aceste lucruri, constituie un fundament solid pentru un viitor fericit. În schimb, apostolul Pavel a scris: „Ne-am pus speranţa într-un Dumnezeu viu“. — 1 Timotei 4:10.

Dacă veţi căuta cu atenţie, îi veţi găsi pe închinătorii adevăraţi. În lumea dezbinată de astăzi, Martorii lui Iehova se disting prin iubirea şi unitatea din mijlocul lor. Ei provin din aproape orice naţiune şi mediu social; totuşi, sunt uniţi prin iubirea pe care o au unul faţă de altul şi faţă de Iehova (Ioan 13:35). Martorii lui Iehova vă invită să descoperiţi ceea ce au constatat şi ei. Asaf a scris: „Pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu“. — Psalmul 73:28, NW.

  Apărut în Turnul de Veghe, 1 septembrie 2006