Există un adevăr religios?

Întrucât în întreaga lume există o multitudine de credinţe religioase, unii sunt de părere că numai cei înguşti la minte, ba chiar aroganţi, pretind că deţin adevărul. Căci, spun ei, în toate religiile, sau cel puţin în majoritatea, există ceva bun. Sunteţi de aceeaşi părere?

PRIVITOR la anumite chestiuni este înţelept să acceptăm că pot exista mai multe păreri corecte. De pildă, cineva ar putea crede că un anumit regim alimentar este mai sănătos decât altul. Dar ar fi oare potrivit să le impună tuturor acest regim, ca şi cum ar fi singura cale spre o viaţă sănătoasă? Nu ar fi oare o dovadă de înţelepciune şi de modestie dacă această persoană ar considera că şi regimul alimentar urmat de alţii este la fel de sănătos sau poate chiar mai sănătos — cel puţin în cazul lor?

Oare la fel stau lucrurile şi în materie de religie? Există mai multe variante corecte dintre care cineva poate alege, în funcţie de educaţia primită şi de mentalitate? Sau există un întreg ansamblu de convingeri religioase adevărate, valabile pentru toţi oamenii? Să analizăm ce are de spus Biblia în această privinţă. Mai întâi, vom vedea dacă este posibil să găsim adevărul. La urma urmei, dacă adevărul nu poate fi găsit, atunci nu ar avea niciun sens să căutăm religia adevărată.

 

Poate fi găsit adevărul religios?

Cu puţin timp înainte de a fi omorât, Isus Cristos i-a spus guvernatorului roman Ponţiu Pilat, care-l interoga: „Oricine este de partea adevărului ascultă glasul meu“. La auzul acestor cuvinte, Pilat a întrebat, probabil, cu cinism: „Ce este adevărul?“ (Ioan 18:37, 38). Isus nu s-a îndoit niciodată de existenţa adevărului şi a vorbit plin de îndrăzneală despre el. Să ne gândim, de pildă, la următoarele patru afirmaţii ale sale, rostite în ocazii diferite.

„Pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume: ca să depun mărturie despre adevăr.“ (Ioan 18:37)

„Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.“ (Ioan 14:6)

„Dumnezeu este Spirit şi cei care i se închină trebuie să i se închine cu spirit şi cu adevăr.“ (Ioan 4:23, 24)

„Dacă rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi într-adevăr discipolii mei. Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va elibera.“ (Ioan 8:31, 32)

Întrucât Isus a afirmat cu atâta convingere că adevărul există şi că îl putem găsi, nu ar trebui oare cel puţin să vedem dacă lucrurile într-adevăr stau aşa?

 

Există adevăr absolut?

Veţi fi de acord că de existenţa anumitor lucruri suntem absolut siguri. De pildă, suntem convinşi că existăm şi că lucrurile din jur sunt reale. Copacii, munţii, norii, soarele şi luna, adică lumea materială, nu sunt plăsmuiri ale minţii noastre. Deşi unii ar putea filozofa pe această temă, pretinzând că până şi existenţa acestor lucruri este discutabilă, probabil nu împărtăşiţi asemenea concepţii radicale.

Mai mult, există legi ale naturii de care suntem absolut siguri. De pildă, dacă ne aruncăm de la înălţime, cădem; dacă refuzăm să mâncăm, ni se face foame; iar dacă nu ne hrănim o vreme, în cele din urmă murim. Nu ne întrebăm dacă aceste legi sunt valabile pentru unii, iar pentru alţii nu. Ele se aplică tuturor oamenilor şi, prin urmare, sunt universal valabile.

Cine nu respectă legile divine suferă ca şi când ar lua foc în sân

 

Biblia chiar face referire la o astfel de lege: „Poate un om să-şi pună foc în sân fără să i se ardă veşmintele?“. Când au fost consemnate aceste cuvinte, faptul că îmbrăcămintea se aprinde în contact cu focul era considerat un adevăr universal valabil. Însă acest proverb biblic îndreaptă atenţia spre ceva mult mai important, şi anume că „cel ce se culcă cu soţia semenului său“ va suferi consecinţe amare (Proverbele 6:27, 29).

Putem avea convingerea că această afirmaţie este un adevăr absolut? Unii ar putea spune „nu“. Ei susţin că fiecare se conduce după propriile norme morale, care depind de educaţia, convingerile şi situaţia personală. Dar să analizăm câteva dintre legile morale stabilite de Dumnezeu şi consemnate în Biblie. Nu sunt oare acestea adevăruri universal valabile?

Biblia condamnă adulterul (1 Corinteni 6:9, 10). Unii nu consideră această lege biblică un adevăr şi, prin urmare, practică adulterul. Cu toate acestea, suferă consecinţe amare, între care o conştiinţă încărcată, divorţ şi răni afective adânci, dar nu numai ei, ci toţi cei implicaţi.

Şi beţia este condamnată de Dumnezeu (Proverbele 23:20; Efeseni 5:18). Ce se întâmplă cu cei ce obişnuiesc să bea în exces? Mulţi îşi pierd locul de muncă, sănătatea şi familia, care, la rândul ei, suferă pe plan afectiv (Proverbele 23:29–35). Chiar şi cei ce nu sunt de părere că beţia este condamnabilă suferă aceleaşi consecinţe. Nu sunt oare aceste legi valabile pentru toţi, indiferent de convingerile sau părerile personale?

Pe lângă legi morale care condamnă faptele rele, Biblia conţine şi porunci care îndeamnă la fapte bune. Între acestea se numără porunca adresată soţului de a-şi iubi soţia, porunca adresată soţiei de a-şi respecta soţul şi porunca de a le face bine altora (Matei 7:12; Efeseni 5:33). Respectarea lor are rezultate bune. Ar îndrăzni cineva să spună că aceste sfaturi le aduc doar unora foloase, iar altora nu?

Respectarea sau nerespectarea legilor morale ale Bibliei are urmări asupra oamenilor, ceea ce dovedeşte că aceste legi nu sunt simple puncte de vedere. Dimpotrivă, sunt adevăruri. Dovezile arată că respectarea normelor morale ale Bibliei are urmări pozitive, pe când nerespectarea lor are urmări negative.

Prin urmare, gândiţi-vă: Dacă legile morale ale Bibliei se aplică tuturor oamenilor, ce se poate spune despre acele norme din Cuvântul lui Dumnezeu ce privesc închinarea? Ce se poate spune despre explicaţiile Bibliei privind starea morţilor şi speranţa vieţii veşnice? Este logic să conchidem că şi aceste învăţături biblice sunt adevăruri, consemnate în scris spre folosul întregii omeniri. Indiferent ce ar crede oamenii, învăţăturile Bibliei le aduc foloase celor ce le acceptă şi necaz celor ce le resping.

Aşadar, adevărul poate fi găsit. Iată ce a spus Isus despre Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia: „Cuvântul tău este adevărul“ (Ioan 17:17). Totuşi, unora adevărul le poate părea inaccesibil. De ce? Deoarece există numeroase religii care pretind că predau ce spune Biblia. Care religie predă adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu? E posibil ca o singură religie să deţină adevărul? Oare nu ar putea fi găsit adevărul, sau fărâme de adevăr, în mai multe religii?

 
Există o singură religie adevărată?

ISUS a spus clar că unele forme de închinare nu sunt aprobate de Dumnezeu. Vorbind despre „profeţii falşi“, el i-a comparat cu un pom care produce roade rele şi care este „tăiat şi aruncat în foc“. El a spus în continuare: „Nu oricine îmi zice: «Doamne, Doamne» va intra în regatul cerurilor“ (Matei 7:15–22).

Iată ce a declarat Isus cu privire la cei ce pretindeau că-l urmează: „Atunci le voi mărturisi: Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la mine, voi, lucrători ai nelegiuirii!“ (Matei 7:23). În plus, când s-a adresat conducătorilor religioşi din timpul său, Isus a aplicat la ei cuvintele lui Dumnezeu despre Israelul apostat: „În zadar mi se închină ei, fiindcă îi învaţă pe oameni doctrine care sunt porunci omeneşti“ (Marcu 7:6, 7).

Este evident, aşadar, că nu toate formele de închinare sunt aprobate de Dumnezeu sau de Fiul său. Prin urmare, nu toate formele de închinare sunt adevărate. Înseamnă oare că numai o singură religie predă adevărul? Nu ar putea Dumnezeu să se folosească de mai multe religii şi să le respingă pe celelalte? În altă ordine de idei, n-ar putea oare Dumnezeu să aprobe sau să respingă închinarea unor persoane din mai multe religii, indiferent de învăţăturile religiei lor?

Apostolul Pavel a scris sub inspiraţie divină: „Vă îndemn deci, fraţilor, în numele Domnului nostru Isus Cristos, să vorbiţi toţi în acelaşi fel şi să nu fie dezbinări între voi, ci să fiţi strâns uniţi în acelaşi gând şi aceeaşi opinie“ (1 Corinteni 1:10). Biblia îi mai îndeamnă pe creştini să aibă „aceeaşi gândire şi aceeaşi iubire, fiind uniţi în suflet, având un singur gând“ (Filipeni 2:2).

O asemenea unitate înseamnă, de fapt, o singură religie. Biblia chiar afirmă că există „un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez“ (Efeseni 4:4, 5).

 

Ce spune Biblia

Concluzia de mai sus are o bază biblică solidă. Cercetând cu atenţie Scripturile, veţi observa că Dumnezeu a tratat cu poporul său printr-o singură formă de închinare. Primele file ale istoriei umane dezvăluie că Dumnezeu s-a folosit de patriarhi, sau capi de familie, ca reprezentanţi ai săi. Cei mai cunoscuţi dintre aceştia au fost Noe, Avram (Avraam), Isaac şi Iacob (Geneza 8:18–20; 12:1–3; 26:1–4; 28:10–15).

Descendenţii lui Iacob au ajuns sclavi în Egipt. Deşi oprimaţi şi trataţi cu cruzime, aceştia s-au înmulţit, ajungând să numere milioane. Dumnezeu i-a eliberat din captivitate, ajutându-i să traverseze în mod miraculos Marea Roşie. Apoi i-a adoptat ca popor al său şi le-a dat legi prin Moise, mediatorul lor. Aşa a luat fiinţă naţiunea Israel din antichitate, naţiunea lui Dumnezeu (Exodul 14:21–28; 19:1–6; 20:1–17).

E demn de remarcat că Dumnezeu nu a aprobat formele de închinare practicate de naţiunile din jurul Israelului. De fapt, el chiar şi-a pedepsit poporul când acesta s-a abătut de la poruncile sale şi a adoptat astfel de forme de închinare (Leviticul 18:21–30; Deuteronomul 18:9–12).

Dar ce puteau face acele persoane din alte naţiuni care voiau să se închine adevăratului Dumnezeu? Ei trebuiau mai întâi să-şi abandoneze forma de închinare falsă pe care o practicau şi apoi să se alăture Israelului în închinarea adusă lui Iehova Dumnezeu. Mulţi au primit aprobarea lui Dumnezeu şi au devenit slujitorii lui devotaţi. Între aceştia s-au numărat femei precum canaanita Rahav şi moabita Rut şi bărbaţi precum Urie hetitul şi etiopianul Ebed-Melec. Regele Solomon al Israelului s-a rugat din inimă pentru toţi cei care, asemenea acestora, aveau să îmbrăţişeze închinarea adevărată alături de poporul lui Dumnezeu (2 Cronici 6:32, 33).

 

După ce Isus a venit pe pământ

Mai târziu, când Isus a fost trimis pe pământ, adevărata închinare a putut fi identificată pe baza învăţăturilor sale. În plus, scopul lui Dumnezeu a fost dezvăluit într-un mod remarcabil. Adevăraţii închinători au ajuns să fie numiţi „creştini“ (Faptele 11:26). Astfel, evreii care doreau să câştige aprobarea lui Dumnezeu trebuiau să-şi părăsească modul de a se închina, căci nu existau două forme de închinare adevărate şi nici nu se puteau închina în mod individual. Aşa cum am văzut din Cuvântul lui Dumnezeu, adevăraţii închinători erau uniţi într-o „singură credinţă“ (Efeseni 4:4, 5).

În prezent, unora li se pare ilogică şi de neconceput ideea că Dumnezeu tratează cu oamenii printr-o singură religie. Totuşi, aceasta este concluzia spre care îndreaptă atenţia Biblia. În trecut, multe persoane care s-au închinat lui Dumnezeu cum au crezut ele de cuviinţă au înţeles că aşa stăteau lucrurile. Ele s-au alăturat adevăraţilor închinători ai lui Iehova, iar, dacă la început au avut unele reţineri sau îndoieli, acestea s-au risipit lăsând locul unor mari binecuvântări şi bucurii. De pildă, Biblia spune că, după ce un etiopian a acceptat creştinismul şi a fost botezat, el „şi-a continuat drumul plin de bucurie“ (Faptele 8:39).

Şi în prezent, oricine acceptă şi practică religia adevărată va avea parte de binecuvântări asemănătoare. Dar cum putem identifica religia adevărată din noianul de religii existente în lume?

 

 

Puteţi găsi religia adevărată!

„Dacă adevărul divin există, de ce mai trebuie să-l caut?“, se întreabă unii. „Dacă Dumnezeu ar avea un mesaj important pentru întreaga omenire, de ce nu l-ar transmite cu claritate, astfel încât oamenii să-l înţeleagă imediat, fără să mai facă cercetări?“

DUMNEZEU are cu siguranţă această capacitate. Dar aşa a ales el oare să transmită adevărul?

 

Cum transmite Dumnezeu adevărul

De fapt, Dumnezeu îşi transmite mesajele în aşa fel încât cei ce caută cu sinceritate adevărul să le poată cerceta (Psalmul 14:2). Să ne gândim cum a fost transmis mesajul lui Dumnezeu prin intermediul profetului său Ieremia cu secole în urmă. Mesajul era adresat poporului răzvrătit al lui Dumnezeu şi se referea la distrugerea iminentă a Ierusalimului de către babilonieni (Ieremia 25:8–11; 52:12–14).

Totuşi, în aceeaşi perioadă, şi alţi profeţi pretindeau că vorbesc în numele lui Dumnezeu. Hanania prezicea pace pentru Ierusalim. Acesta era un mesaj foarte diferit de cel transmis de Ieremia. Prin urmare, pe cine ar fi trebuit să creadă un om al acelor timpuri: pe Ieremia sau pe cei ce susţineau contrariul? (Ieremia 23:16, 17; 28:1, 2, 10–17)

Pentru a şti cine avea dreptate, evreii sinceri trebuiau să-l cunoască pe Iehova. Trebuiau să-i înţeleagă legile şi principiile, precum şi modul în care priveşte el fărădelegea. Astfel, ar fi fost de acord cu cuvintele lui Dumnezeu rostite prin intermediul lui Ieremia, potrivit cărora „nu era niciun om care să se căiască de răutatea lui“ (Ieremia 8:5–7). În plus, ei ar fi înţeles că această situaţie tristă nu era în avantajul Ierusalimului şi al locuitorilor lui (Deuteronomul 28:15–68; Ieremia 52:4–14).

Profeţiile lui Ieremia referitoare la Ierusalim s-au împlinit. Oraşul a fost distrus din temelii de babilonieni în 607 î.e.n.

Deşi consecinţele neascultării fuseseră prezise cu mult înainte, oamenii trebuiau să facă eforturi pentru a discerne că sosise timpul ca Dumnezeu să intre în acţiune.

 

Reprezintă învăţăturile creştine adevărul?

Ce se poate spune despre adevărul proclamat de Isus Cristos? L-au acceptat toţi ca fiind un mesaj de la Dumnezeu? Nu. Deşi Isus era chiar în mijlocul israeliţilor, învăţându-i şi făcând miracole, majoritatea celor ce-l ascultau nu au înţeles că el era prezisul Mesia: Cristosul, sau Unsul.

Când fariseii l-au întrebat pe Isus când avea să vină Regatul lui Dumnezeu, el le-a răspuns: „Regatul lui Dumnezeu nu vine într-un fel care izbeşte privirile“. Apoi a adăugat: „Regatul lui Dumnezeu este în mijlocul vostru“ (Luca 17:20, 21). Isus, Conducătorul numit de Dumnezeu, era chiar în mijlocul lor! Însă fariseii refuzau să vadă dovezile care arătau că Isus împlinea profeţiile mesianice şi să-l accepte drept „Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“ (Matei 16:16).

În secolul întâi, reacţia la adevărul vestit de discipolii lui Cristos a fost oarecum similară. Deşi miracolele pe care le înfăptuiau discipolii aveau menirea de a dovedi că se bucurau de sprijinul lui Dumnezeu, majoritatea oamenilor nu recunoşteau adevărul (Faptele 8:1–8; 9:32–41). Isus şi-a îndemnat continuatorii ‘să facă discipoli’, învăţându-i pe oameni. După ce auzeau şi învăţau adevărurile din Scripturi, cei ce căutau cu sinceritate adevărul deveneau credincioşi (Matei 28:19; Faptele 5:42; 17:2–4, 32–34).

La fel se întâmplă şi în prezent. ‘Vestea bună despre regat’ este „predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile“ (Matei 24:14). Aceasta nu se face neapărat într-un mod „care izbeşte privirile“, într-o manieră atât de clară încât orice om de pe pământ să-şi dea seama că este vorba de un mesaj de la Dumnezeu. Cu toate acestea, adevărul divin este uşor de recunoscut şi îi sensibilizează pe oamenii sinceri care vor să se închine lui Dumnezeu într-un mod aprobat de el (Ioan 10:4, 27).

Faptul că acum citiţi o revistă bazată pe Biblie dovedeşte că sunteţi o persoană care caută cu sinceritate adevărul. Dar cum puteţi stabili ce religie predă adevărul?

 

O metodă ce dă rezultate

În secolul întâi, unii locuitorii din Bereea au fost lăudaţi de apostolul Pavel pentru modul în care au reacţionat când el i-a învăţat. Deşi nu au acceptat imediat ceea ce Pavel le prezenta ca fiind adevăr, ei l-au ascultat cu atenţie. Avem multe de învăţat din modul în care au acţionat bereenii.

Remarcaţi ce spune Biblia: „Aceştia [bereenii] aveau un caracter mai nobil decât cei din Tesalonic, căci au primit cuvântul cu cea mai mare însufleţire, cercetând cu atenţie Scripturile în fiecare zi ca să vadă dacă lucrurile erau aşa. Astfel, mulţi dintre ei au devenit credincioşi“ (Faptele 17:10–12). Cercetările lor nu erau deloc superficiale. Ei nu se aşteptau să găsească răspunsuri convingătoare după doar una sau două discuţii scurte cu Pavel.

Să reţinem, de asemenea, că bereenii „au primit cuvântul cu cea mai mare însufleţire“. Aceasta ne spune multe despre atitudinea pe care o aveau faţă de studierea Scripturilor. Nu erau nici creduli, dar nici sceptici. Şi nici nu aveau o atitudine critică faţă de ceea ce le explicase Pavel, reprezentantul uman al lui Dumnezeu.

Să ne gândim şi la faptul că bereenii nu mai auziseră de creştinism până atunci. Totul li se părea frumos, poate prea frumos ca să fie adevărat. Dar, în loc să respingă mesajul, ei au examinat cu atenţie Scripturile, ca să vadă „dacă lucrurile [spuse de Pavel] erau aşa“. Mai mult decât atât, cei din Bereea şi din Tesalonic care au făcut astfel de cercetări minuţioase au devenit în cele din urmă credincioşi (Faptele 17:4, 12). Ei nu au renunţat spunând că adevărul nu poate fi găsit. Ei au reuşit să identifice religia adevărată.

 

Cum îi influenţează adevărul pe oameni

Când cineva găseşte adevărul, asemenea bereenilor, este nerăbdător să-l împărtăşească altora. S-ar putea ca unii să nu fie de acord cu o asemenea reacţie, susţinând că dovedim umilinţă dacă admitem că şi alte religii ar putea fi bune. Cu toate acestea, odată găsit, adevărul biblic conferă un sentiment de siguranţă. Cel ce îl găseşte nu se mai întreabă dacă adevărul poate fi găsit sau dacă toate religiile duc la salvare. Însă, ca să găseşti adevărul, trebuie mai întâi să faci cercetări atente, lucru care, într-adevăr, pretinde multă umilinţă.

Întrucât au făcut astfel de cercetări, Martorii lui Iehova sunt convinşi că au găsit religia adevărată. De aceea, vă invităm să cercetaţi Scripturile pentru a putea identifica şi practica religia adevărată. Deşi un astfel de studiu implică mai mult decât simpla examinare a unei liste cu caracteristici ale religiei adevărate, informaţiile despre creştinii din secolul întâi prezentate în chenarul de mai jos pot constitui, totuşi, un punct de plecare.

Acceptând un studiu biblic gratuit la domiciliu cu un Martor al lui Iehova, veţi putea cerceta amănunţit ce învaţă Biblia în realitate. Şi, odată ce veţi cunoaşte învăţăturile Bibliei, veţi putea identifica religia adevărată.

 

Caracteristici ale religiei adevărate Câteva practici şi învăţături ale creştinilor din secolul întâi ▪ Considerau Cuvântul lui Dumnezeu ghidul lor în viaţă (2 Timotei 3:16; 2 Petru 1:21). ▪ Îi învăţau pe alţii că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu, că Tatăl şi Fiul sunt două fiinţe distincte şi că Isus nu este egal cu Tatăl (1 Corinteni 11:3; 1 Petru 1:3). ▪ Îi învăţau pe oameni că, în viitor, morţii vor învia (Faptele 24:15). ▪ Erau cunoscuţi pentru iubirea ce domnea între ei (Ioan 13:34, 35). ▪ Nu se închinau în mod individual, ci erau organizaţi în congregaţii, uniţi sub îndrumarea unor supraveghetori şi a unui corp de guvernare care îl considerau pe Isus drept Cap al congregaţiei (Faptele 14:21–23; 15:1–31; Efeseni 1:22; 1 Timotei 3:1–13). ▪ Predicau cu zel Regatul lui Dumnezeu ca fiind singura speranţă a omenirii (Matei 24:14; 28:19, 20; Faptele 1:8).