Mai pot fi salvate Bisericile?
„BRITANICII cred încă în Dumnezeu, dar nu vor să-şi ia un angajament faţă de Cristos“, afirmă Stephen Tirwomwe, preot originar din Uganda. Cu aproape 20 de ani în urmă, el a supravieţuit epurării religioase violente din ţara sa natală. În prezent, acest preot ţine predici de zece minute în cluburile din oraşul englez Leeds înainte ca pasionaţii de bingo să fie prinşi de febra jocului.
De cealaltă parte a Atlanticului, Misiunea Anglicană, recent înfiinţată în America, se luptă cu o criză spirituală asemănătoare. În site-ul oficial al acestei misiuni se spune: „În momentul de faţă, Statele Unite reprezintă ţara cu cei mai mulţi anglofoni fără apartenenţă religioasă şi fără preocupări spirituale“. „Ea însăşi devine un teritoriu misionar.“ Nemulţumită de eşecul eforturilor depuse pentru o schimbare în sânul Bisericii lor, noua misiune a încetat să mai urmeze tradiţia şi s-a alăturat liderilor asiatici şi africani în vederea începerii „unei ample activităţi misionare în Statele Unite“.
Dar de ce misionari africani, asiatici şi sud-americani „salvează suflete“ în ţări europene şi nord-americane, considerate creştine?
Cine pe cine salvează?
Mai bine de patru sute de ani, un şuvo de misionari devotaţi din Europa au urmat îndeaproape apele năvalnice ale expansiunii coloniale în Africa, Asia, Pacific şi America de Sud. Ei aveau ca scop răspândirea religiei lor la aşa-zişii păgâni de acolo. Cu trecerea timpului, coloniile americane, despre care se afirmă că au fost întemeiate pe principii creştine, s-au alăturat misionarilor europeni şi chiar i-au întrecut, înfiinţând misiuni evanghelice în toată lumea. Acum valul de misionari şi-a schimbat sensul.
„Centrul [creştinismului nominal] s-a mutat“, declară Andrew Walls, director-fondator al Centrului pentru Studierea Creştinismului din Lumea Neoccidentală. În 1900, 80% dintre cei ce se declarau creştini erau fie europeni, fie nord-americani. În prezent însă, 60% dintre creştinii nominali trăiesc în Africa, Asia şi America Latină. Într-un raport apărut de curând în revista newyorkeză Newsweek se spune: „Bisericile catolice din Europa se bazează pe sprijinul preoţilor din Filipine şi din India“, iar „unu din şase preoţi care slujesc în parohiile catolice americane este adus din străinătate“. Protestanţii africani din Olanda, majoritatea lor originari din Ghana, se consideră „o biserică misionară pe un continent fără religie“. Iar protestanţi din Brazilia organizează în prezent cruciade în diferite părţi ale Marii Britanii. Un autor face următoarea remarcă: „Fluxul de misionari creştini merge în sens invers“.
Nori negri la orizont
Misionarii sunt, după cât se pare, o necesitate pe continentele european şi nord-american, unde indiferenţa faţă de religie e tot mai mare. „În Scoţia, mai puţin de 10% dintre creştini merg cu regularitate la biserică“, se spune într-o revistă. În Franţa şi în Germania merg şi mai puţini. Într-un alt raport apărut în presă se arată că „aproximativ 40% dintre americani şi 20% dintre canadieni au declarat că se duc în mod regulat la biserică“. Pe de altă parte, în Filipine numărul celor ce frecventează bisericile se ridică la aproape 70%, o proporţie asemănătoare înregistrându-se şi în alte ţări în curs de dezvoltare.
Şi mai semnificativ, credincioşii din emisfera sudică tind să fie mai ataşaţi de valorile tradiţionale ale Bisericii decât cei din emisfera nordică. De exemplu, în sondajele de opinie, catolicii din Statele Unite şi din Europa îşi exprimă în mod invariabil o neîncredere crescândă în autoritatea Bisericii şi cer o mai mare implicare a laicilor şi egalitate pentru femei. Pe de altă parte, un număr impresionant de catolici din emisfera sudică susţin poziţia tradiţională a Bisericii în aceste chestiuni. În timp ce Biserica se bucură de tot mai mult sprijin în emisfera sudică, spre deosebire de emisfera nordică unde popularitatea ei scade, se creează baza pentru o confruntare viitoare. Philip Jenkins, istoric şi specialist în probleme de religie, prevede următoarele: „E foarte probabil ca peste zece sau douăzeci de ani nici una dintre Bisericile creştinismului global să nu mai considere că Biserica omonimă din cealaltă emisferă este pe deplin sau cu adevărat creştină“.
Având în vedere tendinţele actuale, Walls spune că o întrebare la care trebuie să se găsească de urgenţă un răspuns este: „Cum pot creştinii africani, asiatici, sud-americani, nord-americani şi europeni ai aceleiaşi biserici să practice cu adevărat aceeaşi credinţă?“ Dumneavoastră ce credeţi? Au Bisericile şanse să supravieţuiască într-o lume divizată? Ce anume stă la baza adevăratei unităţi creştine? Următorul articol va examina răspunsurile Bibliei şi va oferi dovezi clare că în întreaga lume există o comunitate creştină care se bucură deja de unitate şi prosperitate.
Adevăratul creştinism prosperă
LUCRAREA lui Isus Cristos a avut un puternic impact asupra lumii din secolului I. Mesajul său înviorător, edificator şi însufleţitor i-a uluit pe oameni. Mulţi dintre cei ce l-au auzit pe Isus au fost profund mişcaţi de cuvintele sale. — Matei 7:28, 29.
Isus a refuzat plin de curaj să se implice în sistemele politice sau ecleziastice ale vremii, dar s-a pus la dispoziţia oamenilor de rând (Matei 11:25–30). El a vorbit în mod deschis despre influenţa spiritelor rele asupra întregului pământ şi a dovedit că are putere de la Dumnezeu asupra lor (Matei 4:2–11, 24; Ioan 14:30). Isus a explicat cu claritate legătura esenţială dintre suferinţă şi păcat şi, plin de iubire, a arătat că soluţia definitivă la problemele omenirii este Regatul lui Dumnezeu (Marcu 2:1–12; Luca 11:2, 17–23). Odată pentru totdeauna, el a îndepărtat vălul de întuneric care acoperise vreme îndelungată adevărata personalitate a Tatălui său, făcându-le cunoscut numele lui Dumnezeu tuturor celor dornici să fie în relaţii strânse cu El. — Ioan 17:6, 26.
Nu este deci deloc surprinzător faptul că, în pofida unei persecuţii religioase şi politice aprige, discipolii lui Isus au răspândit cu rapiditate mesajul său plin de forţă. În numai 30 de ani, s-au format congregaţii creştine înfloritoare în Africa, Asia şi Europa (Coloseni 1:23). Adevărurile simple predate de Isus au adus bucurie în inimile oamenilor sinceri şi umili de pe tot cuprinsul Imperiului Roman. — Efeseni 1:17, 18.
Dar cum puteau toţi aceşti noi discipoli care proveneau din medii religioase, lingvistice, culturale şi economice atât de diferite să fie cu adevărat uniţi într-o „singură credinţă“, aşa cum o numeşte apostolul Pavel (Efeseni 4:5)? Ce i-a determinat să ‘vorbească toţi în acord’ pentru a nu merge în derivă (1 Corinteni 1:10)? Având în vedere dezbinarea evidentă din mijlocul celor ce se declară astăzi creştini, ar fi bine să analizăm învăţăturile pe care le-a predat Isus însuşi.
Baza unităţii creştine
Când a fost adus înaintea lui Ponţiu Pilat pentru a fi judecat, Isus a arătat care este baza unităţii creştine. Iată ce a spus el: „Pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume: ca să depun mărturie despre adevăr. Oricine este de partea adevărului ascultă glasul meu“ (Ioan 18:37). Prin urmare, acceptarea învăţăturilor lui Isus şi a celorlalte scrieri inspirate ce alcătuiesc Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, are un efect puternic, unificator, asupra adevăraţilor discipoli ai lui Cristos. — 1 Corinteni 4:6; 2 Timotei 3:16, 17.
Putem fi siguri că discipolii lui Isus au avut şi ei nedumeririle lor şi că între ei au existat uneori neînţelegeri. Ce i-a ajutat să depăşească asemenea situaţii? Isus a explicat: „Când va sosi acela, spiritul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul, căci el nu va vorbi din propriul său îndemn, ci va spune ceea ce aude şi vă va anunţa lucrurile care vin“ (Ioan 16:12, 13). Astfel, spiritul sfânt avea să-i ajute pe discipolii lui Isus să înţeleagă adevărul revelat de Dumnezeu în mod treptat. De asemenea, acest spirit avea să producă roade, precum iubirea, bucuria şi pacea, care, la rândul lor, aveau să promoveze pacea între ei. — Faptele 15:28; Galateni 5:22, 23.
Isus nu a tolerat divergenţe sau sciziuni între discipolii săi, nici nu i-a autorizat pe aceştia să reinterpreteze şi să adapteze adevărurile divine la tradiţiile religioase sau culturale ale oamenilor cărora le predicau. Dimpotrivă, în ultima noapte petrecută cu discipolii săi, el s-a rugat cu ardoare astfel: „Mă rog nu numai privitor la aceştia, ci şi privitor la cei care îşi pun credinţa în mine prin intermediul cuvântului lor; pentru ca toţi să fie una, aşa cum tu, Tată, eşti în comuniune cu mine şi eu sunt în comuniune cu tine, ca şi ei să fie în comuniune cu noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis“ (Ioan 17:20, 21). Aşadar, adevărata unitate, în spirit şi adevăr, avea să fie o trăsătură distinctivă a discipolilor lui Cristos, de la începutul creştinismului până în zilele noastre (Ioan 4:23, 24). Cu toate acestea, Bisericile din zilele noastre nu sunt unite, ci divizate. Care este cauza?
De ce sunt divizate Bisericile?
Adevăratul motiv pentru care există astăzi atât de multe credinţe şi obiceiuri în rândul aşa-zişilor creştini este nerespectarea învăţăturilor lui Isus. Un ziarist a făcut următoarea remarcă: „La fel ca în trecut, creştinii de azi au tendinţa să ia din Biblie numai ce le convine şi să ignore tot ce nu se potriveşte cu tradiţia lor religioasă“. Această situaţie corespunde întru totul prezicerii făcute de Isus şi de discipolii săi.
De exemplu, apostolul Pavel i-a scris sub inspiraţie supraveghetorului Timotei, colaboratorul său: „Căci va exista o perioadă de timp în care nu vor suporta învăţătura sănătoasă, ci, conform propriilor lor dorinţe, vor acumula pentru ei înşişi învăţători ca să le fie gâdilate urechile; şi îşi vor abate urechile de la adevăr, în timp ce se vor întoarce spre istorisiri neadevărate“. Aveau să fie induşi în eroare toţi creştinii? Nu. În continuare, Pavel spune: „Tu însă menţine-te lucid în toate lucrurile, suferă răul, fă lucrarea unui evanghelizator, înfăptuieşte-ţi pe deplin ministerul“ (2 Timotei 4:3–5; Luca 21:8; Faptele 20:29, 30; 2 Petru 2:1–3). Timotei şi alţi creştini fideli au ţinut cont de acest sfat inspirat.
Adevăraţii creştini se bucură şi astăzi de unitate
Asemenea lui Timotei, adevăraţii creştini se menţin lucizi, respingând raţionamentele umane şi acceptând numai autoritatea Bibliei în materie de doctrină (Coloseni 2:8; 1 Ioan 4:1). Imitându-i pe creştinii din secolul I, Martorii lui Iehova predică în peste 230 de ţări şi teritorii, ducându-le oamenilor din întreaga lume mesajul nealterat al lui Isus, sau vestea bună despre Regat. Să analizăm patru modalităţi importante prin care fiecare dintre ei îl imită pe Isus şi practică adevăratul creştinism, indiferent de locul unde trăieşte.
Convingerile lor se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 17:17). Un preot din Belgia a scris despre Martorii lui Iehova: „Putem învăţa de la ei bunăvoinţa de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu şi curajul de a depune mărturie despre acesta“.
Ei aşteaptă ca Regatul lui Dumnezeu să pună capăt problemelor omenirii (Luca 8:1). Un Martor din Barranquilla (Columbia) a discutat cu Antonio, un susţinător înfocat al unui partid politic. Martorul nici nu l-a aprobat, dar nici n-a susţinut alte idei politice. Însă s-a oferit să studieze gratuit Biblia cu Antonio şi cu sora acestuia. La scurt timp după aceea, Antonio a înţeles că Regatul lui Dumnezeu este singura speranţă reală a oamenilor săraci din Columbia şi din celelalte ţări ale lumii.
Ei onorează numele lui Dumnezeu (Matei 6:9). Când i-a întâlnit pe Martorii lui Iehova, Maria, o catolică devotată din Australia, le-a permis să-i arate numele lui Dumnezeu în Biblie. Cum a reacţionat ea atunci? „Am plâns când am văzut prima dată numele lui Dumnezeu în Biblie. Am fost profund mişcată deoarece acum ştiam şi puteam folosi numele personal al lui Dumnezeu“. Maria a continuat să studieze Biblia şi, pentru prima oară în viaţa ei, a aflat ce fel de persoană este Iehova şi a putut să lege cu el o prietenie strânsă.
Ei sunt uniţi prin iubire (Ioan 13:34, 35). Într-un articol din ziarul canadian The Ladysmith-Chemainus Chronicle se spunea: „Indiferent că sunteţi sau nu o persoană religioasă, trebuie să-i felicitaţi pe cei 4 500 de Martori ai lui Iehova care au muncit nonstop aproape zece zile pentru a construi în Cassidy o sală de congrese cu o suprafaţă de 2 300 de metri pătraţi . . . A face lucrul acesta cu bucurie, fără certuri, neînţelegeri sau ambiţii personale este un semn al adevăratului creştinism“.
Analizaţi, deci, dovezile! În vreme ce teologii, misionarii şi credincioşii se luptă să-şi rezolve controversele din Biserica lor, adevăratul creştinism se bucură de prosperitate în întreaga lume. Da, adevăraţii creştini îşi îndeplinesc ministerul, predicând şi predând Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 24:14; 28:19, 20). Dacă vă număraţi printre cei ce „suspină şi gem“ din cauza lucrurilor detestabile care se întâmplă astăzi şi sunteţi nemulţumit de dezbinarea existentă în religiile creştinătăţii, vă invităm să vă alăturaţi Martorilor lui Iehova în închinarea lor creştină adusă în unitate singurului Dumnezeu adevărat, Iehova. — Ezechiel 9:4; Isaia 2:2–4.
Apărut în Turnul de Veghe, 1 martie 2004
