CÂND facem cumpărături, celor mai mulţi dintre noi ne place să avem de unde alege. Când în piaţă se găsesc o varietate de legume şi fructe, putem să le alegem pe cele care ne plac cel mai mult şi care sunt bune pentru familia noastră. Dacă un magazin de îmbrăcăminte oferă o gamă largă de modele şi culori la un preţ convenabil, alegem ce ne vine cel mai bine. Unele alegeri din viaţă sunt simple chestiuni de gust. Altele însă ne afectează în mod direct bunăstarea, cum ar fi alegerea unei diete sănătoase sau a prietenilor. Ce putem spune însă despre alegerea religiei? Să fie oare aceasta o simplă chestiune de gust? Sau este o decizie care ne afectează în mod considerabil viaţa?

Trebuie să recunoaştem că există o mare varietate de religii. În prezent, multe ţări garantează libertatea religioasă, iar oamenii se simt din ce în ce mai liberi să renunţe la religia părinţilor lor. În urma unui sondaj efectuat în Statele Unite s-a constatat că 80% dintre americani „consideră că există mai multe religii care duc la salvare“. Potrivit aceluiaşi sondaj, „una din cinci persoane a declarat că, la vârsta adultă, şi-a schimbat religia“. Un studiu realizat în Brazilia a dezvăluit că aproape un sfert dintre brazilieni şi-au schimbat religia.

În trecut, oamenii purtau discuţii aprinse cu privire la doctrinele ce deosebeau o religie de alta. În prezent însă este larg răspândită concepţia că „nu contează ce religie alegi“. Dar aşa să fie oare? Are importanţă ce religie alegi?

Aşa cum un cumpărător înţelept pune întrebări despre provenienţa produselor oferite, ar fi înţelept să te întrebi: Cum au apărut toate aceste religii şi de ce? Biblia ne oferă răspunsul.

 

Cum au apărut religiile?

Cu aproximativ 1 000 de ani înainte de venirea lui Isus pe pământ, în Israelul antic a fost întemeiată o religie nouă. Iniţiatorul ei a fost Ieroboam, primul rege al regatului nordic independent al Israelului. El trebuia să convingă poporul să-i susţină cauza. „Regele a ţinut sfat şi a făcut doi viţei de aur, zicând poporului: «Este prea mult pentru voi să urcaţi la Ierusalim. Israel, iată Dumnezeul tău!»“ (1 Regi 12:28). Nu încape nicio îndoială că regele s-a folosit de religie cu intenţia de a face poporul să nu mai fie loial Ierusalimului, unde mergea să aducă închinare. Religia fondată de Ieroboam a durat câteva secole. Ea a distrus însă viaţa a milioane de oameni când Dumnezeu a adus în cele din urmă judecata asupra naţiunii apostate a Israelului. Da, religia fondată de Ieroboam a fost o stratagemă politică. Unele religii de stat care continuă să existe şi astăzi au avut un început similar, fiind un mijloc de consolidare a puterii politice.

Multe religii s-au născut din dorinţa de a obţine putere politică, prestigiu şi popularitate, nu din dorinţa de a-i plăcea lui Dumnezeu

 

Apostolul Pavel a dezvăluit un alt motiv pentru care se întemeiază noi religii: „Ştiu că după plecarea mea vor intra printre voi lupi asupritori, care nu vor trata turma cu tandreţe, şi că se vor ridica bărbaţi chiar dintre voi care vor vorbi lucruri denaturate ca să-i tragă pe discipoli după ei“ (Faptele 20:29, 30). Multe mişcări religioase sunt iniţiate de persoane mândre, care doresc să atragă atenţia asupra lor. Biserici aşa-zis creştine s-au divizat în urma a numeroase schisme.

 

A cui aprobare caută religiile?

Unii înfiinţează religii noi pentru a răspunde cererii publicului. De exemplu, revista The Economist a publicat un articol despre aşa-numitele megabiserici din Statele Unite. Potrivit articolului, aceste biserici prosperă deoarece „se bazează pe acelaşi principiu ca toate afacerile de succes: «Clientul nostru, stăpânul nostru»“. Unele „îşi fac mai atrăgătoare serviciile prin filme, piese de teatru sau muzică modernă“. Unii predicatori pretind că îi învaţă pe membrii acestor biserici cum să fie „bogaţi, sănătoşi şi să ducă o viaţă fără griji“. Deşi megabisericile sunt criticate că desfăşoară activităţi ce ţin mai degrabă de industria divertismentului sau de „afacerile din domeniul dezvoltării personale“, aceeaşi revistă sublinia că „ele nu fac altceva decât să satisfacă cererea“. În finalul articolului se spunea: „Combinaţia afaceri-religie este extraordinar de profitabilă“.

Chiar dacă alte religii nu dau la fel de mult impresia de afacere, bisericile care „satisfac cererea“ ne duc cu gândul la avertismentul lui Pavel: „Va fi un timp când nu vor suporta învăţătura sănătoasă, ci, potrivit dorinţelor lor, îşi vor strânge învăţători care să le gâdile urechile şi îşi vor întoarce urechea de la adevăr, îndreptându-se spre istorisiri neadevărate“. — 2 Timotei 4:3, 4.

Întrucât multe religii s-au născut din dorinţa de a obţine putere politică, prestigiu şi popularitate, nu din dorinţa de a-i plăcea lui Dumnezeu, nu e deloc surprinzător că religia este implicată în nelegiuiri, precum abuzuri asupra copiilor, escrocherii, războaie sau terorism. De foarte multe ori religia s-a dovedit un lup în haine de oaie. Ce putem face ca să nu fim înşelaţi?

 

 

Cum putem identifica închinarea adevărată

MAJORITATEA religiilor pretind că învăţăturile pe care le predau provin de la Dumnezeu. Totuşi, este înţelept să dăm ascultare cuvintelor lui Ioan, unul dintre apostolii lui Isus: „Iubiţii mei fraţi, să nu credeţi orice declaraţie inspirată, ci verificaţi declaraţiile inspirate ca să vedeţi dacă provin de la Dumnezeu, pentru că în lume au ieşit mulţi profeţi falşi“ (1 Ioan 4:1). Cum putem verifica dacă un anumit lucru provine de la Dumnezeu?

Tot ce provine de la Dumnezeu reflectă personalitatea sa, în special calitatea sa dominantă, iubirea. De exemplu, simţul mirosului, datorită căruia ne putem bucura de mirosul plăcut al ierbii, al florilor sau al pâinii calde, este o dovadă a iubirii lui Dumnezeu. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre văz, datorită căruia putem contempla un apus de soare, un fluture ori zâmbetul unui copilaş, sau despre auz, care ne dă posibilitatea să ne bucurăm de ciripitul păsărelelor, de o muzică frumoasă ori de glasul unei persoane dragi. Chiar şi natura umană, deşi imperfectă, reflectă iubirea lui Dumnezeu. De câte ori nu am trăit cele spuse de Isus: „Este mai multă fericire în a da decât în a primi“ (Faptele 20:35)! Fiind creaţi „după chipul lui Dumnezeu“, ne face plăcere să manifestăm iubire (Geneza 1:27). Iehova are multe alte calităţi, însă iubirea este cea mai remarcabilă trăsătură a personalităţii sale.

Scrierile care provin de la Dumnezeu trebuie să reflecte iubirea sa. Religiile lumii se mândresc cu numeroase scrieri antice. Dar cât de mult reflectă ele iubirea lui Dumnezeu?

Majoritatea textelor religioase antice vorbesc prea puţin despre iubirea manifestată de Dumnezeu faţă de noi sau despre cum putem noi arăta că îl iubim pe Dumnezeu. De aceea, milioane de oameni nu găsesc un răspuns la întrebarea: De ce există atâta răutate şi suferinţă de vreme ce întreaga creaţie reflectă iubirea lui Dumnezeu? În schimb, Biblia este singura scriere religioasă antică ce explică pe deplin iubirea lui Dumnezeu şi ne învaţă cum să manifestăm iubire.

 

Cartea despre iubire

Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, ne spune că Iehova este „Dumnezeul iubirii“ (2 Corinteni 13:11). Biblia arată că, din iubire, Iehova i-a dăruit primei perechi de oameni o viaţă fără boală şi moarte. Aceştia s-au răzvrătit împotriva autorităţii lui Dumnezeu, iar omenirea a ajuns în suferinţă (Deuteronomul 32:4, 5; Romani 5:12). Iehova a luat măsuri pentru a restabili lucrurile. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3:16). Sfintele Scripturi dezvăluie şi mai mult iubirea lui Dumnezeu; ele descriu cum a furnizat Dumnezeu un guvern perfect condus de Isus pentru a restabili pacea pentru omenirea ascultătoare. — Daniel 7:13, 14; 2 Petru 3:13.

Biblia rezumă datoria omului în aceste cuvinte: „«Să-l iubeşti pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta». Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. A doua, asemenea ei, este: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». De aceste două porunci depind toată Legea“ (Matei 22:37–40). Biblia declară că este inspirată de Dumnezeu. Întrucât reflectă în mod evident personalitatea lui Dumnezeu, putem fi siguri că această carte provine de la „Dumnezeul iubirii“. — 2 Timotei 3:16.

Făcând o evaluare în lumina acestui criteriu, putem vedea clar ce scriere antică provine într-adevăr de la Dumnezeu. Iubirea este şi semnul de identificare al închinătorilor adevăraţi, deoarece ei îl imită pe Dumnezeu în manifestarea iubirii.

 

Cum pot fi recunoscuţi cei ce îl iubesc pe Dumnezeu?

Cei ce îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu pot fi remarcaţi cu atât mai mult în prezent, când trăim în perioada numită în Biblie „zilele din urmă“. Tot mai mulţi oameni sunt „iubitori de sine, iubitori de bani, . . . [şi] mai degrabă iubitori de plăceri decât iubitori de Dumnezeu“. — 2 Timotei 3:1–4.

Cum îi poţi recunoaşte pe cei ce îl iubesc pe Dumnezeu? Biblia spune: „Iată ce înseamnă iubirea de Dumnezeu: să respectăm poruncile sale“ (1 Ioan 5:3). Iubirea pentru Dumnezeu îi impulsionează pe oameni să respecte normele morale ale Bibliei. De exemplu, Cuvântul lui Dumnezeu conţine legi privitoare la relaţiile sexuale şi la căsătorie. Relaţiile sexuale sunt permise numai în cadrul căsătoriei, iar căsătoria are un caracter permanent (Matei 19:9; Evrei 13:4). În Spania, o femeia care a studiat teologia a asistat la o întrunire a Martorilor lui Iehova, unde aceştia discutau cu entuziasm despre normele morale ale Bibliei. Ea spune: „Când am plecat de la întrunire m-am simţit foarte încurajată, nu doar de temele biblice edificatoare, ci şi de unitatea care există între aceşti oameni, de înaltele lor norme morale şi de conduita lor exemplară“.

Pe lângă faptul că-l iubesc pe Dumnezeu, creştinii adevăraţi se remarcă şi prin modul în care îşi manifestă iubirea faţă de semeni. Cea mai importantă activitate a lor este aceea de a le vorbi altora despre singura speranţă a omenirii, Regatul lui Dumnezeu (Matei 24:14). Nimic nu le aduce semenilor noştri mai multe foloase durabile decât cunoştinţa despre Dumnezeu (Ioan 17:3)! Creştinii adevăraţi îşi demonstrează iubirea şi în alte moduri. Ei le oferă ajutor practic celor aflaţi în necaz. De exemplu, când a avut loc un cutremur puternic în Italia, un ziar local a scris despre Martorii lui Iehova: „Ei acţionează cu eficienţă, dându-le o mână de ajutor sinistraţilor, fără să ţină cont de apartenenţa lor religioasă“.

În plus, adevăraţii creştini manifestă iubire unii faţă de alţii. Isus a spus: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; aşa cum v-am iubit eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor şti toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi“. — Ioan 13:34, 35.

Este într-adevăr deosebită iubirea pe care creştinii autentici o au unii faţă de alţii? În opinia Emei, o menajeră, da. Ea lucrează în La Paz, Bolivia, unde oamenii sunt împărţiţi adesea după criterii etnice, în săraci şi bogaţi. Ea spune: „Când am fost prima oară la o întrunire a Martorilor lui Iehova, am văzut un domn bine-îmbrăcat stând de vorbă cu o femeie indigenă. Nu mai văzusem niciodată aşa ceva. Atunci mi-am zis că ei trebuie să fie slujitorii lui Dumnezeu“. În mod asemănător, o tânără braziliancă pe nume Miriam a spus: „Nu eram fericită, nici măcar în viaţa de familie. Primii la care am văzut iubirea demonstrată prin fapte au fost Martorii lui Iehova“. Directorul departamentului de ştiri de la o televiziune din Statele Unite a scris: „Dacă mai mulţi oameni ar trăi după normele religiei voastre, naţiunea noastră nu s-ar afla în starea actuală. Sunt un jurnalist care ştie că organizaţia voastră are la bază iubirea şi credinţa puternică în Creator“.

 

Caută închinarea adevărată

Iubirea este o trăsătură distinctivă a închinării adevărate. Isus a asemănat găsirea închinării adevărate cu găsirea căii bune, pe care cineva alege să meargă. Este singura cale care duce la viaţă veşnică. Isus a spus: „Intraţi pe poarta cea strâmtă, căci largă şi spaţioasă este calea care duce la distrugere şi mulţi sunt cei ce intră pe ea, în timp ce strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o găsesc“ (Matei 7:13, 14). Există un singur grup de creştini adevăraţi care umblă în unitate cu Dumnezeu pe calea adevăratei închinări. De aceea este foarte important ce religie alegem! Dacă vei găsi această cale şi vei alege să mergi pe ea, vei găsi cel mai bun mod de viaţă, deoarece este calea iubirii. — Efeseni 4:1–4.

Imaginează-ţi ce bucurie au cei ce merg pe calea închinării adevărate! Şi tu poţi avea parte de ea. Este ca şi cum ai umbla cu Dumnezeu. De la el poţi învăţa să fii înţelept şi să iubeşti, ceea ce te va ajuta să ai relaţii mai bune cu alţii. Poţi afla care este scopul vieţii, poţi înţelege promisiunile sale şi poţi avea o speranţă de viitor. Dacă vei căuta închinarea adevărată, nu vei regreta niciodată!

 
 

Apărut în Turnul de Veghe, 1 martie 2007