Cât de mult putem TRĂI?
LA 3 martie 1513, exploratorul spaniol Juan Ponce de León a pornit într-o expediţie importantă. A ridicat ancora în Puerto Rico şi spera să ajungă pe insula Bimini. Legenda spune că el căuta un izvor miraculos, numit Fântâna Tinereţii. A debarcat însă pe pământul care aparţine astăzi statului Florida, S.U.A. Bineînţeles că n-a găsit acea fântână imaginară.
Astăzi, majoritatea oamenilor nu trăiesc mai mult de 70 sau 80 de ani. Deşi Biblia vorbeşte despre oameni care au trăit mult mai mult, în Cartea recordurilor pe 2002 se spune că cea mai vârstnică persoană din toate timpurile a trăit 122 de ani şi 164 de zile (Geneza 5:3–32). Cu toate acestea, bioeticianul John Harris a afirmat: „Noile cercetări ne permit să pătrundem într-o lume în care bătrâneţea — şi chiar moartea — nu va mai fi inevitabilă“. Unii cercetători din secolul al XXI-lea vorbesc despre „posibilitatea nemuririi“, despre „speranţa de viaţă nelimitată a omului, din 2099“, despre „capacitatea celulelor de a se reproduce veşnic“, precum şi despre alte lucruri asemănătoare.
În cartea The Dream of Eternal Life (Visul vieţii eterne), de Mark Benecke, se spune: „Aproape întregul organism se înnoieşte de câteva ori în decursul vieţii. . . . După aproximativ şapte ani, suntem alţi oameni în sensul cel mai concret al cuvântului“. Totuşi, acest proces nu continuă la nesfârşit pentru că celulele încetează să se multiplice după un număr predeterminat de diviziuni. Dar, spune Benecke, dacă nu s-ar întâmpla aşa, „organismul omului ar putea să se regenereze o perioadă foarte lungă, chiar veşnic“.
Să ne gândim şi la uluitoarea capacitate a creierului uman, din care de-a lungul vieţii noastre scurte nu folosim decât o mică parte. Potrivit cu Encyclopædia Britannica, creierul omului „este dotat cu un potenţial care depăşeşte cu mult ceea ce folosim într-o viaţă“ (Ediţia din 1976, vol. 12, p. 998). În cartea How the Brain Learns (Cum învaţă creierul), de David Sousa, citim: „Capacitatea creierului de a reţine informaţii este practic nelimitată“ (Ediţia a II-a, p. 78, © 2001).
Dar de ce specialiştii nu găsesc nici o cauză fiziologică pentru moartea omului? Şi de ce creierul uman are o capacitate atât de mare? Nu cumva pentru că a fost proiectat să asimileze veşnic cunoştinţe? De ce ne putem gândi la veşnicie?
Biblia afirmă: „[Dumnezeu] a pus în inima lor şi veşnicia, încât omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu“ (Eclesiastul 3:11). Aceste cuvinte arată că Dumnezeu a sădit în noi dorinţa de a trăi veşnic. Prin urmare, mereu am avea ceva nou de învăţat despre Dumnezeu şi despre lucrările sale. Dacă am trăi miliarde de ani sau chiar veşnic, tot timpul ne-am putea îmbogăţi cunoştinţele despre lucrările de creaţie ale lui Dumnezeu.
Şi Isus Cristos a arătat că viaţa veşnică este posibilă pentru oameni. Iată ce a spus el: „Aceasta înseamnă viaţă veşnică: ca ei să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“ (Ioan 17:3). Dar dumneavoastră? Aţi vrea să trăiţi veşnic?
Aţi vrea să TRĂIŢI veşnic?
„NU MI-E frică de moarte“, a spus o doamnă japoneză în vârstă. „Dar nu mă împac cu gândul că va trebui să mă despart de florile acestea.“ Privindu-i frumoasa grădină, evanghelizatoarea care o vizita a înţeles remarca partenerei sale de discuţie. Mulţi dintre cei ce spun că nu se tem de moarte se simt atraşi de minunăţiile creaţiei, dorindu-şi de fapt, în adâncul fiinţei lor, să trăiască veşnic.
Să trăiască veşnic? Poate că multora nu le surâde această idee. Unii ar putea spune chiar că nici n-ar vrea să trăiască veşnic. Dar ce îi determină să gândească astfel?
Ar fi plictisitoare viaţa veşnică?
Unii cred că s-ar plictisi dacă ar fi să trăiască veşnic. Poate că se gândesc la viaţa monotonă a multor oameni ieşiţi la pensie care nu fac altceva decât să se uite la televizor. S-ar putea ca şi tu să fii de aceeaşi părere. Iată însă cum a răspuns astronomul Robert Jastrow la întrebarea dacă viaţa veşnică ar fi o binecuvântare sau un blestem: „Ar fi o binecuvântare pentru oamenii cu o minte iscoditoare şi cu o sete permanentă de a învăţa. Gândul că tot timpul ar avea ceva de învăţat ar fi foarte atrăgător pentru ei. Dar pentru aceia care au o minte îngustă şi care au impresia că ştiu totul, ar fi un blestem îngrozitor. Aceştia n-ar avea cu ce să-şi umple timpul“.
E importantă atitudinea cu care priveşti lucrurile. Dacă ai ‘o minte iscoditoare şi o sete permanentă de a învăţa’, gândeşte-te la tot ce ai putea realiza în domenii precum arta, muzica, arhitectura, grădinăritul sau în orice alt domeniu care te pasionează. Viaţa eternă pe pământ ţi-ar oferi ocazii extraordinare de a-ţi dezvolta aptitudinile în diverse ramuri de activitate.
Faptul de a putea veşnic să arătăm iubire şi să ne simţim iubiţi ar face viaţa eternă extrem de plăcută. Suntem creaţi cu capacitatea de a iubi şi înflorim când ne simţim iubiţi. Adevărata iubire împărtăşită cu alţii produce o adâncă satisfacţie, care nu trece odată cu timpul. Viaţa veşnică ar oferi nenumărate ocazii de a cultiva iubire faţă de semeni, dar mai ales faţă de Dumnezeu. Apostolul Pavel a spus: „Dacă cineva îl iubeşte pe Dumnezeu, acela este cunoscut de el“ (1 Corinteni 8:3). Ce perspectivă minunată — să-l cunoşti şi să fii cunoscut de Suveranul universului! Şi niciodată nu vom putea învăţa totul despre Creatorul nostru iubitor. De aceea, cum ar putea fi viaţa veşnică plictisitoare şi lipsită de satisfacţii?
Viaţa — Preţioasă pentru că e trecătoare?
Unii cred că viaţa este atât de preţioasă pentru că e scurtă. Ei o compară cu aurul, care există doar în cantităţi mici şi care dacă s-ar găsi peste tot şi-ar pierde din valoare. Totuşi, aurul tot frumos ar rămâne. Acelaşi lucru se poate spune şi despre viaţă.
Am putea compara viaţa veşnică cu aerul pe care îl respirăm. Pentru marinarii aflaţi într-un submarin care din cauza unei avarii nu mai poate reveni la suprafaţă, aerul ar fi foarte preţios. Crezi că, odată salvaţi, aceştia s-ar plânge că au din nou aer din abundenţă? În nici un caz!
Asemenea acestor marinari, şi noi putem fi salvaţi, dar cu o perspectivă măreaţă, aceea de a trăi veşnic. Apostolul Pavel a scris: „Salariul pe care îl plăteşte păcatul este moartea, însă darul pe care îl dă Dumnezeu este viaţa veşnică prin Cristos Isus, Domnul nostru“ (Romani 6:23). Prin jertfa de răscumpărare oferită de Isus, Dumnezeu va înlătura imperfecţiunea şi moartea şi le va oferi oamenilor ascultători darul vieţii veşnice. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru acest dar oferit cu atâta iubire!
Ce se va întâmpla cu cei dragi?
Alţii ar putea gândi astfel: Dar ce se va întâmpla cu cei pe care îi iubesc? Fără ei, viaţa eternă pe pământ n-ar însemna prea mult. Probabil că ai aflat din Biblie că oamenii vor putea trăi veşnic în paradis pe pământ (Luca 23:43; Ioan 3:16; 17:3). Este firesc să-ţi doreşti ca rudele apropiate şi prietenii dragi să fie şi ei acolo şi să se bucure de aceleaşi clipe minunate de care speri să ai şi tu parte în lumea nouă şi dreaptă promisă de Dumnezeu. — 2 Petru 3:13.
Dar dacă ei nu manifestă nici un interes faţă de viaţa veşnică în paradis? În cazul acesta, cel mai bine este să continui să dobândeşti cunoştinţe din Biblie şi să acţionezi în armonie cu ele. Apostolul Pavel a scris: „De unde ştii, soţie, că nu-ţi vei salva soţul? Sau de unde ştii, soţule, că nu-ţi vei salva soţia?“ (1 Corinteni 7:16). Oamenii se pot schimba. De exemplu, un bărbat care cândva a fost un împotrivitor al adevărului a devenit bătrân într-o congregaţie creştină. El spune: „Sunt atât de recunoscător familiei mele dragi că a rămas loială principiilor biblice în pofida greutăţilor pe care i le-am făcut“.
Dumnezeu este profund interesat de viaţa ta şi de viaţa celor pe care îi iubeşti. Într-adevăr, „Iehova . . . nu doreşte ca vreunul să fie distrus, ci doreşte ca toţi să ajungă la căinţă“ (2 Petru 3:9). Iehova Dumnezeu vrea ca tu şi cei la care ţii să trăiţi veşnic. Iubirea lui o depăşeşte cu mult pe a oricărui om imperfect (Isaia 49:15). De ce nu încerci să-l cunoşti mai bine pe Dumnezeu pentru a-l simţi mai aproape de tine? Atunci îi vei putea ajuta pe cei dragi să-ţi urmeze exemplul. Chiar dacă în prezent aceştia nu speră să trăiască veşnic, atitudinea lor se poate schimba dacă te văd aplicând în viaţă cunoştinţa exactă din Biblie.
Dar ce se poate spune despre cei dragi care au murit? Milioanelor de oameni care au murit, Biblia le oferă minunata speranţă a învierii, a trezirii din moarte, şi a vieţii pe un pământ paradiziac. Isus Cristos a promis: „Vine ceasul când toţi cei din mormintele de amintire . . . vor ieşi afară“ (Ioan 5:28, 29). Chiar şi cei care au murit fără să-l fi cunoscut pe Dumnezeu vor fi readuşi la viaţă, întrucât Biblia afirmă: „Va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi“ (Faptele 24:15). Cât de emoţionant va fi să-i întâmpinăm pe cei înviaţi!
Viaţa eternă — o perspectivă minunată
Dacă şi în prezent, în pofida atâtor probleme, poţi găsi fericire şi mulţumire, cu atât mai mult te vei putea bucura de viaţă eternă pe un pământ paradiziac. Când o Martoră a lui Iehova i-a vorbit unei doamne despre binecuvântările pe care le va aduce viaţa veşnică, aceasta i-a spus: „Nu vreau să trăiesc veşnic. Mie îmi e de ajuns viaţa aceasta de 70 sau de 80 de ani“. Un bătrân creştin, prezent şi el la discuţie, a întrebat-o: „V-aţi gândit vreodată ce ar simţi copiii dumneavoastră dacă aţi muri?“ Când doamna s-a gândit la durerea pe care le-ar pricinui-o copiilor moartea ei, lacrimile au început să-i curgă pe obraz. „Atunci mi-am dat seama cât de egoistă eram“, recunoaşte ea, „şi am înţeles că viaţa veşnică nu e o speranţă egoistă, ci înseamnă, între altele, şi a trăi pentru ceilalţi“.
Unii cred probabil că viaţa lor nu contează pentru ceilalţi. Totuşi, pentru Dătătorul vieţii contează. El a spus: „Viu sunt Eu, . . . că nu doresc moartea păcătosului, ci mai degrabă să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască“ (Ezechiel 33:11). Dacă Dumnezeu este atât de interesat chiar şi de viaţa celor răi, el are cu siguranţă mare grijă de cei ce îl iubesc.
Regele David al vechiului Israel a avut încredere în grija iubitoare a lui Iehova. Iată ce a spus el: „Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar DOMNUL mă primeşte“ (Psalmul 27:10). Probabil că David era sigur de iubirea pe care i-o purtau părinţii săi. Dar chiar dacă aceştia, adică rudele sale cele mai apropiate, l-ar fi părăsit, el ştia că Dumnezeu nu l-ar fi abandonat. Datorită iubirii şi grijii pe care ne-o poartă, Iehova ne oferă viaţă veşnică şi prietenia sa eternă (Iacov 2:23). N-ar trebui să acceptăm cu recunoştinţă aceste daruri minunate?
Apărut în Turnul de Veghe, 15 noiembrie 2004
