MULTE ÎNTREBĂRI, puţine răspunsuri satisfăcătoare
LA 1 noiembrie 1755, în dimineaţa Zilei Tuturor Sfinţilor, un mare cutremur a zguduit oraşul Lisabona, în timp ce majoritatea locuitorilor erau la biserică. Mii de clădiri s-au prăbuşit, făcând zeci de mii de victime.
La scurt timp după această tragedie, scriitorul francez Voltaire a publicat Poème sur le désastre de Lisbonne (Poem despre dezastrul de la Lisabona), în care a combătut ideea potrivit căreia dezastrul ar fi fost o pedeapsă divină pentru păcatele oamenilor. Susţinând că omul nu are capacitatea de a înţelege şi de a explica astfel de calamităţi, Voltaire a scris:
Natura-i fără grai, nu poate răspunde;
E necesar un Dumnezeu omului să-i cuvânte.
Cu certitudine, Voltaire nu a fost primul care şi-a pus întrebări despre Dumnezeu. De-a lungul istoriei, tragediile şi dezastrele au dat naştere la întrebări în mintea oamenilor. Cu mii de ani în urmă, patriarhul Iov, care îşi pierduse în moarte toţi copiii şi suferea cumplit din cauza unei boli îngrozitoare, a întrebat: „De ce mai dă [Dumnezeu] lumină celui aflat în necaz şi viaţă celor ce au sufletul amar?“ (Iov 3:20, NW). În prezent, mulţi se întreabă cum poate un Dumnezeu bun şi iubitor să rămână indiferent la atâta suferinţă şi nedreptate.
Realitatea crudă a foametei, a războaielor, a bolilor şi a morţii îi face pe mulţi să respingă complet ideea unui Creator căruia îi pasă de oameni. Un filozof ateu a făcut următoarea remarcă: „Nimic nu poate justifica faptul că Dumnezeu permite ca un copil să sufere, . . . decât dacă, bineînţeles, el nu există“. Tragediile, precum Holocaustul din timpul celui de-al doilea război mondial, i-au făcut pe mulţi să tragă concluzii asemănătoare. Observaţi ce comentariu a făcut un scriitor evreu într-un buletin: „Cea mai simplă explicaţie pentru cele petrecute la Auschwitz este că nu există un Dumnezeu care să intervină în treburile oamenilor“. Potrivit unui sondaj efectuat în 1997 în Franţa, o ţară în care religia predominantă este cea catolică, circa 40% din oameni pun la îndoială existenţa lui Dumnezeu din cauza genocidurilor, precum cel ce a avut loc în Rwanda în 1994.
O piedică în calea credinţei?
De ce nu intervine Dumnezeu pentru a împiedica aceste tragedii? Un cronicar catolic susţine că pentru mulţi această chestiune este „o mare piedică în calea credinţei“. El pune această întrebare: „Este oare posibil să credem într-un Dumnezeu care priveşte neputincios cum milioane de oameni nevinovaţi mor şi cum populaţii întregi de pe glob sunt masacrate şi nu face nimic pentru a împiedica aceste lucruri?“
Într-un editorial apărut în ziarul catolic La Croix se face un comentariu asemănător: „Indiferent că e vorba de tragedii ale istoriei, de drame tehnologice, de dezastre naturale, de crime organizate sau de moartea unei persoane dragi, oamenii îşi ridică îngroziţi ochii spre cer. Unde este Dumnezeu? Ei cer un răspuns. Nu este el oare Marele Indiferent, Marele Absent?“
În scrisoarea sa apostolică Salvifici Doloris, din 1984, papa Ioan Paul al II-lea a analizat această chestiune. Iată ce a scris el: „Deşi existenţa lumii deschide, figurativ vorbind, ochii sufletului uman ca să perceapă existenţa lui Dumnezeu, precum şi înţelepciunea, puterea şi măreţia sa, răul şi suferinţa par să întunece această imagine, uneori în mod complet, îndeosebi când vedem drama zilnică a atâtor oameni care suferă pe nedrept şi când vedem atât de multe nelegiuiri nepedepsite în mod corespunzător“.
Ar putea fi existenţa unui Dumnezeu plin de iubire şi atotputernic, aşa cum este el prezentat în Biblie, compatibilă cu amploarea pe care a luat-o suferinţa umană? Intervine Dumnezeu pentru a împiedica tragediile ce pot avea loc la nivel individual sau colectiv? Face el ceva pentru noi în prezent? Există, cum a spus Voltaire, ‘un Dumnezeu care să-i cuvânte omului’ şi să răspundă la aceste întrebări? Vă rugăm să citiţi articolul următor pentru a afla răspunsul.
Intervenţia divină: LA CE NE PUTEM AŞTEPTA?
ÎN SECOLUL al VIII-lea î.e.n., regele Ezechia, în vârstă de 39 de ani, care domnea peste Iuda, a aflat că avea o boală fatală. Disperat, l-a implorat pe Dumnezeu să-l vindece. Prin profetul său, Iehova i-a răspuns: „Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale. Iată, voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele tale“. — Isaia 38:1–5.
De ce a intervenit Dumnezeu în această situaţie? Cu mai multe secole înainte, el îi promisese dreptului rege David: „Casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie“. De asemenea, Dumnezeu a făcut cunoscut că Mesia avea să se nască pe linia genealogică a lui David (2 Samuel 7:16; Psalmul 89:20, 26–29; Isaia 11:1). Când s-a îmbolnăvit, Ezechia nu avea încă un fiu. Prin urmare, linia regală a lui David era în pericol de a fi întreruptă. În cazul lui Ezechia, intervenţia divină a slujit unui scop precis: păstrarea liniei genealogice pe care avea să vină Mesia.
În epoca precreştină, pentru a-şi duce la îndeplinire promisiunile, Dumnezeu a trebuit de multe ori să intervină în favoarea poporului său. Iată ce a declarat Moise în legătură cu eliberarea israeliţilor din sclavia egipteană: „Pentru că DOMNUL vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos DOMNUL cu mână puternică“. — Deuteronomul 7:8.
În mod asemănător, în secolul I e.n., Dumnezeu a intervenit pentru a-şi duce la îndeplinire scopurile. De exemplu, un iudeu pe nume Saul a avut în drum spre Damasc o viziune a cărei menire era aceea de a-l împiedica să-i persecute pe discipolii lui Cristos. Convertirea acestui bărbat, care a devenit apostolul Pavel, a jucat un rol esenţial în răspândirea veştii bune printre naţiuni. — Faptele 9:1–16; Romani 11:13.
Intervenţia divină: o regulă generală?
A fost intervenţia divină o regulă generală sau o excepţie? Scripturile arată în mod clar că nu a fost nicidecum o regulă generală. Deşi Dumnezeu i-a eliberat pe trei tineri evrei din cuptorul încins, iar pe Daniel din groapa cu lei, el nu le-a salvat viaţa altor profeţi (2 Cronici 24:20, 21; Daniel 3:21–27; 6:16–22; Evrei 11:37). Petru, care a fost închis de regele Irod Agripa I, a fost eliberat în mod miraculos. Totuşi, acelaşi rege l-a condamnat la moarte pe apostolul Iacov, iar Dumnezeu nu a intervenit pentru a împiedica acest omor (Faptele 12:1–11). Deşi le-a dat apostolilor puterea de a vindeca bolnavi şi chiar de a învia morţi, Dumnezeu nu a consimţit să înlăture ‘spinul în carne’ — probabil o boală fizică — ce îl chinuia pe apostolul Pavel. — 2 Corinteni 12:7–9; Faptele 9:32–41; 1 Corinteni 12:28.
Dumnezeu nu a intervenit pentru a opri valul de persecuţii stârnit împotriva discipolilor lui Cristos de împăratul roman Nero. Creştinii au fost torturaţi, arşi de vii şi aruncaţi la animalele sălbatice. Dar aceste opoziţii nu i-au luat prin surprindere pe creştinii din secolul I şi, cu certitudine, nu le-au slăbit credinţa în Dumnezeu. În definitiv, Isus îşi avertizase discipolii că aveau să fie duşi în faţa tribunalelor şi le spusese că trebuiau să fie dispuşi să sufere şi chiar să moară pentru credinţa lor. — Matei 10:17–22.
La fel ca în trecut, Dumnezeu are în prezent capacitatea de a-şi elibera slujitorii din situaţii periculoase, iar cei care consideră că s-au bucurat de ocrotirea lui nu trebuie criticaţi. Cu toate acestea, este greu de stabilit dacă Dumnezeu a intervenit sau nu în astfel de cazuri. Mai mulţi slujitori fideli ai lui Iehova au fost răniţi în explozia care a avut loc la Toulouse; mii de creştini fideli au murit în lagărele naziste şi comuniste sau în diverse împrejurări tragice, iar Dumnezeu nu a împiedicat aceste evenimente. De ce nu a intervenit Dumnezeu în favoarea tuturor celor aprobaţi de el? — Daniel 3:17, 18.
„Timpurile şi evenimentele neprevăzute“
Când are loc o catastrofă, oricine poate fi afectat, indiferent că este sau nu un slujitor fidel al lui Dumnezeu. În cazul exploziei de la Toulouse, Alain şi Liliane au scăpat nevătămaţi, în timp ce 30 de persoane nevinovate şi-au pierdut viaţa, iar alte sute au fost rănite. La o scară mai mare, zeci de mii de oameni suferă din cauza criminalităţii, a imprudenţei altora la volan sau a războaielor, lucru pentru care Dumnezeu nu poate fi considerat răspunzător. Biblia ne aminteşte că „timpurile şi evenimentele neprevăzute îi ajung pe toţi“. — Eclesiastul 9:11, NW.
Mai mult decât atât, oamenii sunt supuşi bolii, bătrâneţii şi morţii. Chiar şi unii care au crezut că Dumnezeu le-a scăpat viaţa în mod miraculos sau i-a ajutat să se vindece în mod neaşteptat au trebuit în cele din urmă să moară. Dispariţia bolilor şi a morţii, precum şi ‘ştergerea lacrimilor’ din ochii oamenilor ţin încă de viitor. — Revelaţia 21:1–4.
„Nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi
nimănui nu-i vor mai veni în minte.“— Isaia 65:17
Pentru ca aceste lucruri să aibă loc, nu este suficientă o intervenţie ocazională, ci este necesară o intervenţie de o foarte mare amploare. Biblia vorbeşte despre „ziua cea mare a DOMNULUI“ (Ţefania 1:14). Când va interveni, Dumnezeu va pune complet capăt răutăţii pe întregul glob. Omenirea va avea posibilitatea să trăiască pentru totdeauna în condiţii perfecte şi „nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte“ (Isaia 65:17). Chiar şi cei morţi vor fi readuşi la viaţă, anulându-se astfel consecinţele celei mai mari tragedii a oamenilor (Ioan 5:28, 29). În bunătatea şi iubirea sa nemărginite, Dumnezeu va rezolva problemele omenirii odată pentru totdeauna.
Cum intervine Dumnezeu în prezent
Aceasta nu înseamnă însă că până atunci Dumnezeu asistă cu indiferenţă la agonia creaţiei sale. În prezent, Dumnezeu le oferă tuturor oamenilor, indiferent de etnie sau de origine socială, posibilitatea de a-l cunoaşte şi de a cultiva relaţii personale cu el (1 Timotei 2:3, 4). Isus a descris acest mod de a proceda astfel: „Nimeni nu poate veni la mine dacă nu-l atrage Tatăl, care m-a trimis“ (Ioan 6:44). Dumnezeu atrage persoanele sincere la el prin intermediul mesajului despre Regat proclamat în toată lumea de slujitorii săi.
În plus, Dumnezeu intervine în mod direct în viaţa celor care acceptă îndrumarea sa. Prin spiritul său sfânt, el ‘le deschide inima’ pentru a înţelege voinţa sa şi pentru a aplica cerinţele sale (Faptele 16:14). Într-adevăr, posibilitatea de a-l cunoaşte pe Dumnezeu, Cuvântul său şi scopurile sale este o dovadă de interes iubitor faţă de fiecare dintre noi. — Ioan 17:3.
Şi nu numai atât. În prezent, Dumnezeu îşi ajută slujitorii nu eliberându-i în mod miraculos de probleme, ci dându-le spiritul său sfânt şi „puterea care depăşeşte normalul“ pentru a face faţă oricărei situaţii (2 Corinteni 4:7). Apostolul Pavel a scris: „Pentru toate lucrurile am forţă prin cel [Iehova Dumnezeu] care îmi dă putere“. — Filipeni 4:13.
Aşadar, avem toate motivele să-i fim în fiecare zi recunoscători lui Dumnezeu pentru viaţă şi pentru speranţa de a trăi veşnic într-o lume fără suferinţă. „Cum voi răsplăti DOMNULUI toate binefacerile Lui faţă de mine?“, a întrebat psalmistul. „Voi înălţa paharul mântuirilor şi voi chema Numele DOMNULUI“ (Psalmul 116:12, 13). Citind cu regularitate această revistă, veţi putea afla despre acţiunile trecute, prezente şi viitoare ale lui Dumnezeu, care ne pot aduce fericire acum şi ne oferă o speranţă sigură de viitor. — 1 Timotei 4:8.
Apărut în Turnul de Veghe, 1 octombrie 2003
