Ce ştiţi despre vrăjitorie?

VRĂJITORIE! La ce vă duce cu gândul acest cuvânt?

Pentru mulţi ea este esenţa superstiţiilor şi a fanteziei, ceva ce nu trebuie luat în serios. Pentru aceştia, vrăjitoria ţine de imaginaţie — cotoroanţe îmbrăcate cu pelerine cu glugă care pun aripi de lilieci într-un cazan ce clocoteşte, transformă oameni în broaşte şi zboară noaptea pe cer călare pe mătură, râzând maliţios.

Pentru alţii, vrăjitoria nu este o glumă. Unii cercetători spun că peste jumătate din populaţia lumii crede că vrăjitoarele sunt adevărate şi că pot influenţa viaţa altora. Milioane de oameni cred că vrăjitoria este nefastă şi periculoasă şi că trebuie să ne temem foarte mult de ea. De exemplu, într-o carte despre religia africană se spune: „Credinţa în acţiunea şi pericolele magiei negre, ale farmecelor şi ale vrăjitoriei este adânc înrădăcinată în lumea africană . . . În comunitatea în care trăiesc, vrăjitoarele şi vrăjitorii sunt cei mai dispreţuiţi oameni. Chiar şi în prezent există locuri şi situaţii când aceştia sunt ucişi în bătaie de ceilalţi oameni din comunitate“.

Cu toate acestea, în ţările occidentale, vrăjitoria a căpătat o tentă de respectabilitate. Cărţile, televiziunea şi filmele au contribuit mult la reducerea fricii de vrăjitorie. David Davis, analist în domeniul divertismentelor, a făcut următoarea remarcă: „Brusc, vrăjitoarele sunt mai tinere şi mai atrăgătoare, mult mai atrăgătoare. Hollywoodul observă cu promptitudine tendinţele. . . . Făcându-le pe vrăjitoare atrăgătoare şi mai cu vino-ncoace, ei pot atrage un public mai larg, inclusiv femei şi copii mai mici“. Hollywoodul ştie cum să transforme orice tendinţă într-o ofertă profitabilă.

Unii spun că vrăjitoria a devenit una dintre mişcările spirituale din Statele Unite cu cea mai rapidă dezvoltare. În ţările dezvoltate, un număr crescând de oameni, stimulaţi de mişcările feministe şi dezamăgiţi de religiile tradiţionale, caută împlinirea spirituală în diferite forme de vrăjitorie. De fapt, formele de vrăjitorie sunt atât de numeroase, încât oamenii au opinii diferite chiar şi cu privire la sensul cuvântului „vrăjitoare“. Cu toate acestea, pretinsele vrăjitoare se identifică deseori cu wicca — termen definit într-un dicţionar drept „o religie păgână a naturii ce îşi are originea în Europa de vest din epoca precreştină şi care a cunoscut o revitalizare în secolul al XX-lea“. Din acest motiv, mulţi se consideră păgâni sau neopăgâni.

De-a lungul istoriei, vrăjitoarele au fost dispreţuite, persecutate, torturate şi chiar ucise. Nu este de mirare că practicanţii moderni ai vrăjitoriei sunt dornici să-şi îmbunătăţească imaginea. În cadrul unui sondaj, zeci de vrăjitoare au fost întrebate ce mesaj doresc ele cel mai mult să transmită publicului. Răspunsul lor, prezentat succint de cercetătoarea Margot Adler, a fost: „Nu suntem rele. Nu ne închinăm la Diavol. Nu le facem rău oamenilor şi nu-i seducem. Nu suntem periculoase. Suntem oameni obişnuiţi ca şi voi. Avem familii, serviciu, speranţe şi vise. Nu suntem o sectă. Nu suntem stranii. . . . Nu trebuie să vă temeţi de noi. . . . Ne asemănăm cu voi mult mai mult decât credeţi“.

Acest mesaj este acceptat din ce în ce mai mult. Dar înseamnă oare că nu avem nici un motiv să fim îngrijoraţi cu privire la vrăjitorie? Să analizăm această întrebare în articolul următor.

 

 

Ce ar trebui să ştiţi despre vrăjitorie

VRĂJITORIA modernă este greu de definit, şi aceasta pentru că cei ce o practică sunt oameni care se deosebesc foarte mult. Ei nu recunosc nici o autoritate, doctrină sau carte sfântă de bază care să-i unească în credinţă. Ei se deosebesc şi în ce priveşte tradiţiile, modul de organizare, ritualurile şi opiniile referitoare la divinităţile pe care să le adore. O scriitoare a făcut următoarea remarcă: „Lumea ocultă îi oferă individului o «piaţă liberă» de idei“. O altă scriitoare a spus: „Majoritatea neopăgânilor sunt într-un dezacord aproape total“.

Pentru mulţi, contradicţiile nu sunt o problemă. Într-un manual pentru persoanele care doresc să devină vrăjitoare se spune: „Când sunteţi puşi în dificultate de anumite informaţii aparent contradictorii, examinaţi-le şi hotărâţi-vă pe care să le respectaţi. Ascultaţi de glasul intuiţiei. Cu alte cuvinte, nu ezitaţi să alegeţi între ritualurile despre care s-a scris şi manualele de ritualuri pentru a decide ce anume pare corect“.

Pentru cei ce cunosc natura adevărului, astfel de contradicţii sunt o problemă. Adevărul este un fapt real. Un lucru nu este adevărat doar pentru simplul fapt că o persoană simte, speră sau crede că este adevărat. De exemplu, cândva, medicii credeau că puteau să vindece pneumonia tăind în două un pui viu şi punând cele două bucăţi pe pieptul pacientului. Nu încape îndoială că mulţi pacienţi credeau cu sinceritate că acest tratament avea să-i vindece. Totuşi, concepţiile şi speranţele lor nu erau în armonie cu faptele — un astfel de procedeu nu vindecă pneumonia. Oamenii nu creează adevărul; ei se străduiesc să-l înţeleagă.

Biblia susţine că deţine adevărul referitor la lucrurile spirituale. Când a fost pe pământ, Isus Cristos i-a spus Tatălui său în rugăciune: „Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17:17). Apostolul Pavel a scris: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu“ (2 Timotei 3:16). Mulţi dintre cei ce practică vrăjitoria nu sunt de acord cu acest lucru. În schimb, ei se inspiră şi caută îndrumare în mituri, religii antice şi chiar în science fiction. Nu este totuşi raţional ca cel puţin să analizăm ce spune Biblia în acest sens? La urma urmei, ea este considerată de aproape toţi oamenii o carte sfântă. Totodată, ea este unul dintre cele mai vechi texte religioase care au supravieţuit. Deşi a fost scrisă pe parcursul unei perioade de 1 600 de ani, ea este consecventă în învăţăturile ei de la un capăt al ei la celălalt. Să comparăm învăţăturile Bibliei cu câteva convingeri larg răspândite, exprimate în prezent de cei ce promovează vrăjitoria.

 

Cine locuieşte în domeniul spiritual?

În căutarea înţelegerii spirituale, o întrebare fundamentală este: Cine locuieşte în domeniul spiritual? Deşi majoritatea vrăjitoarelor moderne sunt adepte ale unei credinţe politeiste a naturii, unele se închină la o măreaţă zeiţă-mamă, văzută într-un triplu rol, de fecioară, mamă şi bătrână, reprezentând principalele etape ale vieţii. Iubitul ei este un zeu cu coarne. Alte vrăjitoare se închină la un zeu care este în acelaşi timp şi zeiţă. Un scriitor a spus: „Zeiţa şi Zeul sunt văzuţi ca o manifestare a forţei feminine şi a forţei masculine ale naturii. Fiecare [prezintă] caracteristici unice care, când se combină, duc la crearea armonioasă a vieţii“. O altă autoritate în materie a scris: „Una dintre cele mai importante alegeri în Vrăjitorie este cea referitoare la divinităţile (Zeii/Zeiţele) cu care veţi interacţiona. . . . Meseria vă dă libertatea de a selecta şi, apoi, de a adora propriile voastre forme ale Divinului“.

Biblia nu susţine nici una dintre aceste idei. Isus Cristos şi-a dedicat întregul minister activităţii de învăţare a altora despre Iehova, „singurul Dumnezeu adevărat“ (Ioan 17:3). În Biblie se spune: „DOMNUL este măreţ şi foarte vrednic de laudă, El este de temut mai presus de toţi dumnezeii; căci toţi dumnezeii popoarelor sunt idoli [dumnezei fără valoare, NW]“. — 1 Cronici 16:25, 26.

Ce putem spune despre Diavol? Webster’s Ninth New Collegiate Dictionary defineşte „vrăjitoria“ drept „comunicarea cu diavolul“. Este greu să găsim azi o vrăjitoare care să fie de acord cu această definiţie, întrucât multe nu acceptă nici măcar existenţa lui Satan Diavolul. O tânără, descrisă în The Irish Times drept o „vrăjitoare de rang înalt şi conducătoarea unuia dintre cele mai importante grupuri de vrăjitoare din Irlanda“, a spus: „Credinţa în Diavol presupune acceptarea creştinismului . . . [Diavolul] nu poate să locuiască într-un univers în care nu este nici un Dumnezeu“.

Biblia confirmă existenţa Diavolului şi îl acuză pe acesta de o mare parte din suferinţa şi starea de confuzie de pe pământ (Apocalipsa 12:12). Isus nu numai că i-a învăţat pe oameni că Diavolul există, dar a şi arătat că este posibil să facem, fără să vrem, voia Diavolului. De exemplu, conducătorii religioşi din secolul I, oameni care se pretindeau drepţi, susţineau cu putere că erau, într-un anume fel, fiii lui Dumnezeu şi credeau că făceau voia lui Dumnezeu. Isus, care a putut să discearnă ce era în inima lor, ştia că lucrurile stăteau cu totul altfel. El le-a spus fără ocolişuri: „Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru“ (Ioan 8:44). În plus, cartea biblică Apocalipsa afirmă că Diavolul „înşală întreaga lume“. — Apocalipsa 12:9.

 

Este bună vreo formă de magie?

Magia este, bineînţeles, asociată întotdeauna cu ocultismul. În antichitate, mulţi credeau că magia practicată de vrăjitoare avea menirea de a le face rău altora, iar această idee este împărtăşită şi azi. Vrăjitoarele au puterea de a cauza prin intermediul magiei multă suferinţă şi chiar moartea. În general, vrăjitoarele au fost şi sunt făcute vinovate de un număr aproape nelimitat de nenorociri, printre care îmbolnăviri, moarte şi compromiterea recoltelor.

Astăzi, vrăjitoarele resping cu putere astfel de acuzaţii. Deşi recunosc că există uneori vrăjitoare escroace, care fac rău, majoritatea susţin că se folosesc de magie pentru a face bine, nu rău. Persoanele care practică wicca învaţă că efectele magiei se vor răsfrânge întreit asupra persoanei care o practică şi spun că acest lucru este un obstacol major în calea rostirii blestemelor. Aşa-numita magie binefăcătoare include, de exemplu, formule magice pentru a vă ocroti, pentru a vă purifica locuinţa de energia negativă lăsată în urmă de foştii locatari, pentru a face ca o persoană să se îndrăgostească de voi, pentru a vă vindeca şi a vă îmbunătăţi sănătatea, pentru a nu vă pierde locul de muncă şi ca să câştigaţi bani. Cu acest număr mare de puteri care îi sunt atribuite vrăjitoriei, nu este surprinzător că aceasta a devenit atât de populară.

Cu toate acestea, Biblia nu face nici o deosebire între magia bună şi cea rea. În Legea dată lui Moise, Dumnezeu a arătat într-un mod cât se poate de clar care este poziţia sa în această privinţă. El a spus: „Să nu practicaţi magia“ (Leviticul 19:26, NW). De asemenea, citim: „Să nu se găsească printre voi nimeni care . . . face farmece [practică magia, NW], sau cititor în stele, sau descântător, nimeni care să întrebe pe cei care cheamă duhurile, sau spiritist“. — Deuteronomul 18:10, 11.

De ce a spus Dumnezeu aceste cuvinte? Nu pentru că ar intenţiona să ne reţină de la ceva ce ne este de folos. Iehova le-a dat aceste legi membrilor poporului său deoarece i-a iubit şi nu a vrut ca ei să devină sclavii fricii şi ai superstiţiilor. Dimpotrivă, el îi invită pe slujitorii săi să-i ceară lui tot ceea ce au nevoie. El este Dătătorul ‘oricărui dar bun şi al oricărui cadou perfect’ (Iacov 1:17, NW). Apostolul Ioan i-a asigurat pe colaboratorii săi în credinţă de următorul lucru: „Şi orice vom cere, vom primi de la El [Dumnezeu], fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui“. — 1 Ioan 3:22.

 

Ce putem spune despre spiritele rele?

Multe vrăjitoare sunt de acord cu Biblia în ce priveşte existenţa reală a spiritelor rele. Într-un eseu, un promotor al vrăjitoriei a dat următorul avertisment: „Duhurile sunt acolo: Ele există, în lumea invizibilă care există simultan cu a noastră, care este plină de fiinţe vii. . . . Termenii «aghiuţă», «spirit rău» şi «demon» sunt destul de exacţi. Ele [spiritele] sunt foarte puternice. . . . Cele mai inteligente . . . sunt capabile (dacă cineva este suficient de amabil să le deschidă o uşă) să intre în lumea noastră. . . . Ele pot să intre în corpul nostru . . ., chiar să exercite un anumit control asupra noastră. Da, este exact ca în basmele cu oameni posedaţi de demoni“.

În timpurile biblice, demonii care îi posedau pe oameni îi chinuiau pe aceştia în diferite feluri. Unii dintre acei demonizaţi nu puteau să vorbească, unii erau orbi, alţii alienaţi mintal, iar alţii deţineau puteri supraomeneşti (Matei 9:32; 12:22; 17:15, 18; Marcu 5:2–5; Luca 8:29; 9:42; 11:14; Faptele 19:16). Uneori, suferinţa cumplită era amplificată când o persoană era posedată simultan de mai mulţi demoni (Luca 8:2, 30). Aşadar, Iehova are, cu siguranţă, motive întemeiate pentru care îi avertizează pe oameni să se ferească de vrăjitorie şi de alte practici oculte.

 

Religia bazată pe adevăr

În prezent, mulţi sunt atraşi de vrăjitorie deoarece aceasta pare să fie o religie a naturii care nu prezintă nici un pericol. În unele comunităţi, ea este acceptată. Oamenii nu se tem de ea, ci, deseori, o banalizează. Într-un climat în care toleranţa religioasă îi determină pe mulţi să accepte chiar şi lucruri bizare, vrăjitoria şi-a câştigat un mare respect.

Într-adevăr, lumea religiilor a devenit o piaţă din care oamenii sunt liberi să aleagă o religie care se potriveşte necesităţilor lor, aşa cum cineva şi-ar cumpăra o pereche de pantofi. În schimb, Isus a vorbit doar despre două alegeri. El a spus: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află“ (Matei 7:13, 14). Evident, suntem liberi să alegem calea pe care să umblăm. Dar, întrucât este în joc bunăstarea noastră veşnică, această alegere are o importanţă vitală. Pentru a dobândi iluminare spirituală, trebuie să urmăm calea adevărului — calea care se găseşte numai în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.