Avortul — cea mai convenabilă soluţie?

BILL a fost învăţat de mic că avortul este un păcat la fel de grav precum crima. Dar în 1975, când această chestiune l-a vizat personal, Bill a renunţat la convingerea sa fermă, pe care o avusese atâţia ani. Când prietena lui, Victoria, a rămas însărcinată, Bill nu a vrut să-şi asume responsabilităţile de soţ şi de tată. „Fără să stau pe gânduri, am ales soluţia care, în opinia mea, era cea mai convenabilă: i-am spus Victoriei să avorteze“, a mărturisit Bill.

Mulţi oameni, asemenea lui Bill, cred că aceasta este soluţia cea mai convenabilă la o sarcină neplanificată şi nedorită. Un studiu efectuat în 2007 a dezvăluit că, în 2003, în întreaga lume s-au făcut circa 42 de milioane de avorturi. La avort recurg femei de orice rasă, naţionalitate, religie, indiferent de situaţia economică, de nivelul de instruire sau de vârstă (între pubertate şi menopauză). În cazul în care v-aţi afla în situaţia de a decide dacă veţi păstra sau nu o sarcină nedorită, ce aţi face? De ce este avortul soluţia aleasă de atât de multe cupluri?

„Nu vedeam altă soluţie“

„Tocmai scăpasem de o sarcină şi de o naştere grea. În plus, aveam mari probleme financiare şi tensiuni în familie“, a mărturisit o femeie de 35 de ani. „La doar şase săptămâni după ce născusem, am rămas din nou însărcinată. Eu şi soţul meu ne-am hotărât să nu păstrăm acest copil. În adâncul sufletului ştiam că e greşit, dar nu vedeam altă soluţie.“

O femeie recurge la avort din diferite motive între care probleme economice ori o relaţie nereuşită, probabil, cu o persoană violentă, cu care nu doreşte să mai aibă nicio legătură. Sau, pur şi simplu, sarcina nu face parte din planurile femeii ori ale cuplului.

Un alt motiv ar fi salvarea reputaţiei. Aşa au stat lucrurile în cazul unei tinere despre care a scris dr. Susan Wicklund în cartea sa This Common Secret — My Journey as an Abortion Doctor. O pacientă care voia să facă avort i-a spus: „Părinţii mei sunt foarte religioşi. . . . Dacă aş face un copil nelegitim, le-aş păta reputaţia. Toţi prietenii lor [de la biserică] ar şti că fiica lor a păcătuit“.

Dr. Wicklund a întrebat-o apoi: „Bine, am înţeles că ei ar considera că ai păcătuit. Dar ce-ar spune dacă ar afla că ai avortat?“. Tânăra a recunoscut: „A, da, avortul e o faptă de neiertat. Dar este cea mai convenabilă soluţie pentru că nimeni nu ar şti. Dacă fac avort, prietenii [părinţilor mei] nu vor afla niciodată“.

Indiferent de situaţie, decizia de a întrerupe voit o sarcină nu este uşor de luat. Adesea provoacă multă durere. Este, aşadar, avortul soluţia cea mai convenabilă?

 

Care sunt consecinţele?

Un studiu efectuat în 2004 în rândul a 331 de femei din Rusia şi a 217 femei din Statele Unite ce avortaseră a dezvăluit că, după aceea, jumătate din ambele grupuri au avut mustrări de conştiinţă. Aproape 50% dintre femeile din Rusia şi aproape 80% dintre cele din SUA au avut sentimente de „vinovăţie“ din cauza intervenţiei. Peste 60% dintre femeile din SUA „nu au putut să-şi ierte fapta“. De vreme ce avortul provoacă sentimente de vinovăţie la atât de multe femei — chiar şi la cele ce nu se consideră religioase —, de ce mai recurg atât de multe tinere la această „soluţie“?

Multe femei recurg la avort în urma presiunilor ce se fac asupra lor. Părinţii, partenerul sau prietenii bine intenţionaţi o îndeamnă, probabil, pe femeie să facă avort prezentându-i-l drept cel mai mic rău din două rele. Drept urmare, decizia de a avorta ar putea fi luată în pripă sau ar putea fi bazată pe informaţii greşite. „Totuşi, după ce stresul generat de luarea deciziei şi de intervenţia în sine trece, procesele cognitive ale femeii revin la normal, adesea dând naştere unui pronunţat sentiment de vinovăţie, tristeţe şi regret“, a explicat dr. Priscilla Coleman, specialist în studiul efectelor avortului asupra sănătăţii psihice.

Adesea, regretele gravitează în jurul întrebării: „Am pus oare capăt unei vieţi ce exista în pântecele meu?“. Un studiu amplu pe această temă a dezvăluit că multor femei însărcinate ce intenţionau să avorteze „li s-a transmis ideea eronată că ceea ce li se înlătură din corp nu este decât un «ţesut». Ele declară că, dacă li s-ar fi spus adevărul, nu ar fi avortat“ (Report of the South Dakota Task Force to Study Abortion).

După ce au fost analizate „sfâşietoarele mărturii“ a 1940 de femei care au făcut avort, concluzia studiului a fost: „Ideea că au pierdut un copil despre care li s-a spus că nu a existat niciodată le înfurie la culme şi le îndurerează pe multe dintre aceste femei“. În plus, „când îşi dau seama că şi-au ucis propriul copil, se simt distruse în plan psihic“.

Dar care este adevărul? Oare ceea ce se înlătură prin avort din corpul unei femei nu este nimic altceva decât un ţesut? Este copilul nenăscut o fiinţă vie?

 

NAŞTERE SAU AVORT?   În cadrul unui studiu efectuat în 2006, a fost analizată experienţa prin care au trecut nenumărate femei ce rămăseseră însărcinate în adolescenţă. Jumătate dintre ele au dus până la capăt sarcina, pe când cealaltă jumătate au ales să avorteze. Studiul conchidea că „numărul femeilor care au avut nevoie de consiliere psihologică, au avut probleme cu somnul sau au fumat marijuana a fost mai mic în rândul celor care au născut decât în rândul celor care au ales să avorteze“ (Journal of Youth and Adolescence).   Un raport prezenta „rezultatele a patru studii foarte ample“. Ce au dezvăluit aceste studii? „În rândul femeilor care au făcut avort se înregistrează mai multe probleme de sănătate mintală decât în rândul celor ce au născut.“ (Report of the South Dakota Task Force to Study Abortion — 2005)

 

---

 

„MAMA mea biologică avea 17 ani şi intrase în luna a opta de sarcină când s-a hotărât să facă un avort salin“, a explicat Gianna, după care a adăugat: „Eu sunt copilul pe care l-a avortat. În loc să mor, am trăit“.

Această mărturie a fost făcută în 1996 de Gianna, pe atunci de 19 ani, cu ocazia unor audieri pe tema avortului, organizate de o comisie guvernamentală americană. În cele şapte luni şi jumătate cât a stat în uterul mamei, Giannei i se dezvoltaseră toate părţile corpului. Sunteţi, probabil, de acord că Gianna era o fiinţă vie în uterul mamei, deoarece a continuat să trăiască şi în afara lui.

Dar ce se poate spune despre Gianna când era un embrion de doar cinci săptămâni, când nu avea decât un centimetru lungime? E-adevărat, părţile corpului nu-i erau pe deplin formate, însă sistemul ei nervos, inclusiv creierul, era în plină dezvoltare. Inima îi bătea de 80 de ori pe minut, pompând sângele în vasele sanguine. Prin urmare, dacă Gianna era o fiinţă vie la şapte luni şi jumătate, nu ar fi logic să conchidem că era o fiinţă vie şi la cinci săptămâni, deşi încă nedezvoltată?

 

Miracolul concepţiei

Dezvoltarea tuturor părţilor unui embrion începe la concepţie, când ovulul, celula sexuală feminină, este fecundat de un spermatozoid, celula sexuală masculină. Progresele înregistrate în tehnologie le-au dat posibilitatea oamenilor de ştiinţă să observe uluitoarele transformări ce au loc în nucleul ovulului fecundat, unicelular. Moleculele ce alcătuiesc ADN-ul patern şi matern se combină dând naştere unei fiinţe umane ce nu a mai existat până atunci.

Această celulă iniţială dă startul miraculosului proces de dezvoltare a fiinţei umane, proces controlat de gene. Acestea sunt segmente de ADN care stabilesc absolut tot ceea ce înseamnă fiinţa noastră: înălţimea, trăsăturile feţei, culoarea ochilor şi a părului şi mii şi mii de alte caracteristici.

După aceea, când celula iniţială începe să se dividă, informaţiile genetice pe care le conţine sunt copiate în fiecare nouă celulă ce se formează. Uluitor, toate celulele noi sunt programate să se specializeze la un moment dat într-un tip de celule de care este nevoie în organism: celule ale ţesutului cardiac, celule cerebrale, celule osoase, celule ale pielii şi chiar celule transparente precum cele ce intră în alcătuirea ochiului. Programul din celula iniţială ce dictează dezvoltarea unei fiinţe umane unice a fost pe bună dreptate numit „un miracol“.

„Dezvoltarea fiinţei umane pe tot parcursul vieţii este programată încă de la prima celulă“, a precizat dr. David Fu-Chi Mark, reputat specialist în biologie moleculară. El a concluzionat: „Nu există dubii: fiecare fiinţă umană este unică încă de la începuturile vieţii sale, încă de când a avut loc fecundarea“.

 

O fiinţă în uter?

Încă din momentul concepţiei, copilul este o fiinţă vie distinctă, nu un simplu ţesut din corpul mamei. Organismul ei îl consideră un obiect străin şi l-ar respinge imediat dacă nu ar fi ocrotit în uter. Această nouă viaţă umană — separată de corpul mamei printr-o membrană ocrotitoare — este o fiinţă cu un material genetic unic.

Unii susţin că, de vreme ce corpul unei femei elimină spontan multe ovule fecundate din cauza unor anomalii, înseamnă că şi medicii pot să întrerupă o sarcină la cererea mamei. Totuşi, diferenţa între o moarte spontană şi o omucidere este uriaşă! Într-o ţară sud-americană de pildă, din 1 000 de copii, 71 mor în primul lor an de viaţă. Dar ar fi oare justificată uciderea unui copil sub un an doar pentru că numărul celor ce mor prematur este atât de mare? Bineînţeles că nu!

Este demn de remarcat că până şi Biblia vorbeşte despre existenţa intrauterină a unui copil. Psalmistul David a scris: „Ochii tăi [ai lui Dumnezeu] m-au văzut când eram doar un embrion şi în cartea ta au fost aşternute în scris toate părţile lui“ (Psalmul 139:16). Cuvintele lui David, „ERAM doar un embrion“, ne ajută să înţelegem că viaţa lui a început la concepţie, cu mult înainte de a se naşte. Sub inspiraţie divină, David a mai arătat că, încă de la concepţie, toate părţile corpului său aveau să se dezvolte conform unui plan, sau conform unor instrucţiuni detaliate „aşternute în scris“, care aveau să facă din el o fiinţă unică.

Mai mult, Biblia nu spune că femeia concepe un ţesut. În Iov 3:3 citim: „A fost conceput un bărbat!“ — o dovadă în plus că, potrivit Bibliei, copilul este o fiinţă vie încă de la concepţie. Într-adevăr, viaţa umană începe la concepţie.

 

---

VICTORIA, menţionată în primul articol, i-a spus prietenului ei, Bill, că nu voia să avorteze. „Simţeam că în pântecele meu era o fiinţă vie“, a mărturisit ea. „Dându-mi seama că, dacă rămâneam cu Bill, nu m-ar fi susţinut în timpul sarcinii, l-am părăsit.“

Mai târziu, Bill s-a răzgândit şi a cerut-o în căsătorie pe Victoria. Le-a fost însă extrem de greu să-şi crească micuţul. „Nu aveam maşină şi nici bani. Aveam doar câteva haine. De fapt aveam foarte puţine lucruri“, a explicat Victoria. „Bill era prost plătit la locul de muncă şi trăiam într-o locuinţă socială în condiţii mizere. Dar nu ne-am dat bătuţi.“

Şi alţii s-au confruntat cu dificultăţile pe care le aduce cu sine o sarcină nedorită. Cu toate acestea, nici ei nu au considerat avortul o soluţie. Ce anume i-a ajutat să-şi păstreze hotărârea şi să facă faţă stresului pe care-l generează creşterea unui copil venit pe lume într-un moment nu tocmai prielnic? Aplicarea în viaţă a principiilor înţelepte consemnate în Biblie.

 

Nu vă pripiţi, faceţi-vă planuri înţelepte

Biblia dă un sfat înţelept: „Planurile omului harnic nu duc decât la belşug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă“ (Proverbele 21:5).

Connie, mamă a trei băieţi, între care unul infirm, a fost copleşită când a aflat că era din nou însărcinată. „Nu ne mai trebuia încă o gură de hrănit“, a spus ea. „Eu şi soţul meu ne-am gândit că era mai bine să întrerup sarcina.“ Însă înainte de a lua o decizie pripită, Connie i s-a destăinuit lui Kay, o colegă de serviciu. Kay a ajutat-o să înţeleagă că în pântecele ei era o fiinţă nenăscută. În urma acestei discuţii, Connie s-a răzgândit.

Connie însă avea nevoie de ajutor pentru a-şi face un plan. Întrucât ea avea o mătuşă ce locuia în apropiere, Kay a îndemnat-o pe Connie să ia legătura cu ea. Când a aflat despre ce era vorba, mătuşa ei a fost bucuroasă să-i dea o mână de ajutor. În plus, soţul lui Connie şi-a mai găsit un loc de muncă şi s-au mutat într-un apartament mai modest, reuşind astfel să se îngrijească de noul membru al familiei.

Kay a ajutat-o pe Connie şi să ia legătura cu unele organizaţii care le oferă asistenţă femeilor ce rămân însărcinate într-un moment neprielnic al vieţii. În multe ţări există astfel de organizaţii. Acestea pot fi găsite pe internet sau cu ajutorul cărţilor de telefoane disponibile în oficiile poştale. E-adevărat, sunt necesare eforturi conştiincioase pentru a primi ajutor, dar „planurile omului harnic nu duc decât la belşug“.

 

Acceptaţi realitatea

„Înţeleptul îşi are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric“, spune Biblia (Eclesiastul 2:14).

O femeie cu adevărat înţeleaptă nu închide ochii în faţa realităţii, ‘umblând în întuneric’ ca să spunem aşa. Ea are „ochii în cap“, cu alte cuvinte îşi foloseşte raţiunea pentru a cântări bine consecinţele faptelor sale. Prin urmare, spre deosebire de femeia care ignoră realitatea, sau care nu vrea să ştie ce se petrece în uterul ei, femeia înţeleaptă îşi ocroteşte cu iubire fiinţa vie din pântece.

Stephanie, o adolescentă care a rămas însărcinată şi se gândea să avorteze, a făcut o ecografie când era în luna a doua de sarcină. La vederea imaginii, „am izbucnit în lacrimi“, mărturiseşte ea. „Atunci m-am întrebat: «De ce să ucid o fiinţă vie?».“

Şi Denise, o altă tânără care a rămas însărcinată când încă nu era căsătorită, ştia că în ea se dezvolta o fiinţă vie. Când prietenul ei i-a dat bani şi i-a zis: „Ocupă-te tu de asta!“, Denise i-a răspuns fără să stea pe gânduri: „Adică să avortez? N-aş putea face niciodată aşa ceva!“. Denise a refuzat să-şi ucidă copilul.

 

Efectele fricii de oameni

Sub influenţa presiunilor din partea celorlalţi, unele femei însărcinate se gândesc, probabil, să avorteze. Totuşi, înainte de a lua o decizie, ar fi bine să mediteze la următorul proverb biblic: „Frica de oameni întinde o cursă, dar cine se încrede în Iehova va fi ocrotit“ (Proverbele 29:25).

Monica, o tânără de 17 ani, necăsătorită, a rămas însărcinată chiar înainte de a-şi începe studiile economice. Când a aflat, mama ei, care era văduvă şi avea cinci copii, s-a simţit distrusă. Voia ca fiica ei să înveţe o meserie pentru ca măcar ea să nu mai trăiască în sărăcie. Disperată, mama a insistat ca Monica să facă avort. „Când medicul m-a întrebat dacă asta voiam şi eu, i-am spus un categoric «Nu!»“, mărturiseşte Monica.

Răvăşită la gândul că viitorul promiţător al Monicăi era compromis şi la ideea că mai avea de crescut un copil, mama ei i-a zis să plece de acasă. Monica s-a mutat la o mătuşă. După câteva săptămâni, mamei i-a părut rău şi şi-a chemat fiica acasă. Când a venit pe lume micul Leon, ea a ajutat-o pe Monica să se îngrijească de nou-născut, ajungând să-l iubească enorm.

Robin, o femeie căsătorită, s-a confruntat cu presiuni venite dintr-o cu totul altă direcţie. „La un moment dat am făcut o infecţie la rinichi. Medicul mi-a dat un tratament fără să se asigure dacă eram sau nu însărcinată. De fapt, eram chiar la începutul sarcinii“, a spus Robin. „Ulterior, când medicul a aflat, mi-a spus că exista un risc crescut ca micuţul să fie retardat.“ Prin urmare, a încercat să o convingă pe Robin să facă avort. „I-am explicat care este punctul de vedere biblic cu privire la viaţă“, a povestit ea apoi. „I-am spus că nu voiam cu nici un chip să avortez.“

Deşi temerile medicului erau întemeiate, viaţa lui Robin nu era în acel moment în pericol. „Când a venit pe lume fiica mea, i s-au făcut unele examene medicale care au dezvăluit că se născuse cu o uşoară paralizie cerebrală asociată cu un uşor retard“, a adăugat Robin. „Viaţa ei este cât de cât normală. Acum, la vârsta de 15 ani, citeşte din ce în ce mai bine. O iubesc atât de mult! Îi mulţumesc lui Iehova de nenumărate ori pe zi că mi-a dăruit-o!“

Prietenia cu Dumnezeu dă putere

Biblia afirmă: „Prietenia strânsă cu Iehova este pentru cei ce se tem de el“ (Psalmul 25:14).

Multe cupluri refuză să recurgă la avort deoarece ţin cont de punctul de vedere al Creatorului cu privire la viaţă. Dorinţa lor principală este să-şi păstreze prietenia cu Dumnezeu şi să-i înfăptuiască voinţa. Aceasta a fost şi marea dorinţă a Victoriei, menţionată mai înainte. „Eram ferm convinsă că Dumnezeu este Dătătorul vieţii şi că eu nu aveam dreptul să ucid o fiinţă căreia el îi dăduse viaţă“, a spus ea.

Când Victoria a început să studieze Biblia cu seriozitate, prietenia ei cu Dumnezeu s-a consolidat. Ea a spus: „Decizia de a păstra copilul m-a apropiat mult de Dumnezeu şi mi-a insuflat dorinţa de a-i fi plăcută în toate aspectele vieţii. Când m-am rugat pentru îndrumarea sa, toate s-au rezolvat parcă de la sine“.

Prietenia cu Dumnezeu, Izvorul vieţii, ne adânceşte respectul faţă de viaţa ce se dezvoltă în uter (Psalmul 36:9). Mai mult, Dumnezeu îi poate da unei femei şi familiei sale „puterea care depăşeşte normalul“ pentru a face faţă stresului generat de o sarcină nedorită (2 Corinteni 4:7). Dar cum privesc decizia luată în trecut cei ce au manifestat respect faţă de punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la viaţă?

 

Nu au niciun regret

Aceşti părinţi nu sunt copleşiţi de sentimente de vinovăţie şi de tristeţe şi nici de sentimentul unei pierderi iremediabile. După un timp, ei chiar au considerat „rodul pântecelui“ o răsplată, nu un blestem (Psalmul 127:3). Connie, menţionată mai devreme, a ajuns să simtă astfel la numai două ore după ce a născut. Bucuroasă, ea a sunat-o pe Kay, colega ei de serviciu, şi i-a spus cât de încântată era la gândul de a-şi creşte fetiţa ce tocmai venise pe lume. În culmea fericirii, Connie a adăugat: „Cât de adevărat este că Dumnezeu îi binecuvântează pe cei ce fac voinţa sa!“.

De ce ne aduce foloase faptul de a acţiona în armonie cu punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la viaţă? Deoarece, în calitate de Izvor al vieţii, Dumnezeu ne-a dat legi şi principii pe care le-a consemnat în Biblie ‘spre binele nostru’ (Deuteronomul 10:13).

Potrivit cuvintelor Victoriei şi ale lui Bill, a căror experienţă este menţionată atât la începutul acestui articol, cât şi la începutul articolului introductiv, decizia de a nu face avort a constituit un punct de cotitură în viaţa lor. Iată ce au declarat ei: „Eram dependenţi de droguri şi poate că am fi murit dacă am fi continuat să ne drogăm. Însă, din respect pentru viaţa copilului nostru nenăscut, ne-am analizat profund viaţa. Cu ajutorul Martorilor lui Iehova am reuşit să facem schimbări“.

Fiul lor, Lance, are acum aproape 34 de ani şi este căsătorit de mai bine de 12 ani. Lance explică: „Încă din copilărie, părinţii m-au învăţat să iau decizii bazate pe Biblie, lucru care mi-a adus foloase nu numai mie, ci şi soţiei mele şi copilului nostru. Nu cred că un alt mod de viaţă ne-ar fi putut face mai fericiţi!“. Tatăl lui, care la început a vrut ca Victoria să avorteze, a mărturisit: „Ne îngrozim când ne dăm seama că era cât pe ce să-i curmăm viaţa fiului nostru drag!“.

Să ne gândim din nou la Monica, tânăra care a refuzat să avorteze în pofida presiunilor exercitate de mama ei. Iată ce spune ea: „La două săptămâni după ce-am născut, am vorbit cu Martorii lui Iehova şi am aflat cum puteam să-mi aduc viaţa în armonie cu legile lui Dumnezeu. Am început să-l învăţ şi pe fiul meu, Leon, cât de important este să ascultăm de Dumnezeu, sădindu-i astfel în inimă iubire faţă de Creator. Leon este în prezent Martor al lui Iehova şi slujeşte în lucrarea itinerantă“.

Meditând la ce a făcut mama lui pentru el, Leon a spus: „Gândul că m-a iubit atât de mult şi că mi-a dat posibilitatea să trăiesc în pofida presiunilor la care a fost supusă m-a determinat să-mi folosesc viaţa în aşa fel încât să-i dovedesc lui Dumnezeu că preţuiesc acest minunat dar“.

Mulţi care şi-au însuşit punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la viaţă sunt fericiţi că au decis să nu curme viaţa copilului pe care acum îl iubesc atât de mult. Ei pot spune cu inima plină de recunoştinţă: „Noi nu am ales avortul!“.

 

Apărut în Treziţi-vă! iunie 2009