Propaganda poate să ucidă

„O minciună face aproape ocolul pământului până când adevărul se încalţă.“ — Cuvinte atribuite lui MARK TWAIN.

„EVREU nenorocit!“, a rostit printre dinţi învăţătoarea, dându-i o palmă elevului ei, un băiat de şapte ani. Apoi i-a cerut întregii clase să se alinieze şi să-l scuipe în faţă.

Învăţătoarea, ca de altfel şi elevul — care era nepotul ei —, ştia foarte bine că băiatul şi părinţii lui nu erau de origine evreiască şi nici nu împărtăşeau credinţa evreilor. Dimpotrivă, ei erau Martori ai lui Iehova. Profitând de faptul că aproape toată lumea avea prejudecăţi faţă de evrei, învăţătoarea a alimentat ura faţă de elevul ei. Ani la rând, preotul le spusese învăţătoarei şi elevilor ei că Martorii lui Iehova erau oameni vrednici de dispreţ. Despre părinţii băiatului se spusese că erau şi comunişti, şi agenţi CIA (Agenţia Centrală de Informaţii). Prin urmare, colegii de clasă ai băiatului s-au aliniat, dornici să-l scuipe în faţă pe ‘nenorocitul de evreu’.

Acest băiat a rămas în viaţă şi a povestit cele întâmplate. Nu acelaşi lucru se poate spune despre şase milioane de evrei care au trăit în Germania şi în ţările vecine cu aproximativ 60 de ani în urmă. Instrumentul folosit pentru exterminarea acestor evrei în camerele de gazare şi lagărele de concentrare naziste a fost propaganda plină de răutate. Din cauza antisemitismului virulent, adânc înrădăcinat, neverificat, ce luase amploare în acea vreme, mulţi au ajuns să vadă în evrei nişte duşmani, iar exterminarea lor nu numai că se impunea, dar şi era privită ca ceva drept. În acest caz, propaganda s-a dovedit a fi o armă pentru exterminare în masă.

Într-adevăr, propaganda poate fi făcută pe faţă, folosind unele embleme ale urii cum ar fi zvastica, sau într-un mod subtil, spunând o poantă într-o glumă de prost gust. În general, cei care apelează la propagandă folosind tehnici convingătoare sunt dictatorii, politicienii, clericii, agenţii de publicitate, comercianţii, ziariştii, personalităţile din lumea radioului sau a televiziunii, publiciştii şi alţii care doresc să influenţeze gândirea şi comportamentul oamenilor.

Bineînţeles că mesajele propagandistice pot fi folosite pentru a atinge obiective sociale constructive, de exemplu, în campaniile pentru reducerea numărului celor care conduc sub influenţa alcoolului. Însă propaganda poate fi folosită şi la alimentarea urii faţă de minorităţile etnice sau religioase sau la ademenirea oamenilor să cumpere ţigări. „Zilnic suntem bombardaţi cu informaţii convingătoare, una după alta“, afirmă cercetătorii Anthony Pratkanis şi Elliot Aronson. „Acestea ne conving nu printr-un schimb de idei convingătoare şi prin discuţii, ci prin manipularea unor simboluri şi a celor mai importante sentimente umane. Indiferent de avantaje sau dezavantaje, trăim într-o eră a propagandei.“

Cum a fost folosită propaganda de-a lungul secolelor pentru a influenţa gândirea şi acţiunile oamenilor? Ce putem face pentru a ne păzi de propaganda periculoasă? Există vreo sursă de informaţii demnă de încredere? În următoarele articole se va răspunde la aceste întrebări, precum şi la altele.

 

„Cine va fi capabil, printr-o întrebuinţare abilă şi continuă a propagandei, să reprezinte poporului raiul ca un infern şi, invers, infernul ca un rai?“ — ADOLF HITLER, MEIN KAMPF.

PE MĂSURĂ ce mijloacele de comunicare s-au înmulţit — de la presa de tipărit la radio, televiziune, telefon şi Internet —, numărul mesajelor convingătoare a crescut într-un ritm rapid. Această revoluţie în comunicaţii a dus la o avalanşă de informaţii, oamenii fiind bombardaţi din toate părţile cu mesaje. În faţa acestor presiuni, mulţi preiau mesajele mai repede şi le acceptă fără să le mai analizeze.

Propagandiştilor vicleni le plac foarte mult aceste căi rapide — mai ales cele care ocolesc gândirea logică. Propaganda încurajează urmarea acestor căi scurte însufleţind sentimentele, exploatând starea de nesiguranţă, profitând de ambiguităţile limbii, propagandistul adaptând logica după bunul său plac. Din păcate, aceste tactici se pot dovedi foarte eficiente, lucru confirmat de istorie.

 

Istoria propagandei

În prezent, cuvântul „propagandă“ are conotaţii negative, lăsând să se înţeleagă că ar fi vorba de tactici necinstite, însă, la început, sensul cuvântului nu era acesta. Se pare că termenul „propagandă“ provine din denumirea latină a unei grupări de cardinali romano-catolici, şi anume Congregatio de Propaganda Fide (Congregaţia pentru propagarea credinţei). Acest comitet — numit pe scurt Propaganda — a fost înfiinţat de papa Grigore al XV-lea în 1622 cu scopul de a supraveghea misionarii. Treptat, cuvântul „propagandă“ a ajuns să însemne orice efort depus pentru răspândirea unei convingeri.

Dar noţiunea de propagandă nu s-a născut în secolul al XVII-lea. Din vremuri străvechi, oamenii s-au folosit de toate mijloacele de informare de care dispuneau pentru a răspândi ideologii sau pentru a-şi mări faima şi puterea. De exemplu, arta a slujit unor scopuri propagandistice încă de pe vremea faraonilor egipteni. Aceşti regi au dorit ca piramidele lor să fie o imagine a puterii şi a trăiniciei. În mod asemănător, arhitectura romană servea unui scop politic: glorificarea statului. În timpul primului război mondial, termenul „propagandă“ a primit o conotaţie, în general, negativă, deoarece guvernele au început să ia parte în mod activ la „modelarea“ informaţiilor privitoare la război comunicate de mass-media. În cel de-al doilea război mondial, Adolf Hitler şi Joseph Goebbels s-au dovedit a fi propagandişti de mare clasă.

După al doilea război mondial, propaganda a devenit treptat un instrument principal în promovarea politicii naţionale. Atât blocul occidental, cât şi cel răsăritean au organizat vaste campanii pentru a câştiga de partea lor marea masă a oamenilor care nu luaseră încă poziţie. Toate aspectele vieţii şi politicii naţionale au fost exploatate în scopuri propagandistice. În ultimii ani s-au folosit tehnici propagandistice tot mai sofisticate în campaniile electorale, dar şi în publicitatea făcută de companiile de ţigări. Au fost folosiţi aşa-zişi specialişti, precum şi alte persoane aflate în poziţii înalte ca să prezinte fumatul ca pe ceva atrăgător şi sănătos, nu ca pe ceva ce pune în pericol sănătatea oamenilor, cum de fapt o şi face.

 

Minciuni, minciuni!

În mod sigur, cel mai la îndemână truc folosit de propagandist este minciuna spusă pe faţă. Să luăm, de exemplu, minciunile scrise de Martin Luther despre evreii din Europa în 1543: „Au otrăvit fântânile, au ucis oameni, au răpit copii . . . Sunt nişte şerpi veninoşi şi plini de răutate, vicleni şi răzbunători; sunt asasini; copii ai diavolului care înţeapă şi fac rău“. Ce îndemn le-a adresat el aşa-zişilor creştini? „Daţi foc sinagogilor şi şcolilor lor . . . Să radeţi de pe faţa pământului casele lor.“

Un profesor de economie politică şi ştiinţe sociale care a studiat acea perioadă afirmă: „Antisemitismul n-are absolut nici o legătură cu acţiunile evreilor şi, prin urmare, n-are absolut nici o legătură cu ceea ce ştie un antisemit despre cum sunt în realitate evreii“. El mai precizează: „Evreii au reprezentat tot ce era strâmb, astfel încât reacţia obişnuită la un rău natural sau social era să i se atribuie presupuse origini evreieşti“.

 

Generalizări

O altă tactică a propagandei ce înregistrează mari succese este generalizarea. De obicei, generalizările ascund ceea ce este important în legătură cu adevărata chestiune în discuţie şi sunt folosite de cele mai multe ori pentru a înjosi un întreg grup de persoane. De exemplu, în unele ţări europene se aud frecvent cuvintele: „Ţiganii [sau imigranţii] sunt hoţi“. Dar este adevărat?

Ziaristul Richardos Someritis afirmă că, într-o anumită ţară, acest gen de idei au generat un fel de „nebunie xenofobă, de cele mai multe ori rasistă“, împotriva cetăţenilor străini. S-a arătat însă că, în ţara respectivă, cei care sunt vinovaţi de acte criminale sunt atât indigeni, cât şi străini, aproape în număr egal. De exemplu, Someritis precizează că în urma unor studii s-a demonstrat că, în Grecia, „96 din 100 de infracţiuni sunt comise de [greci]“. „Cauzele fenomenului infracţional sunt de natură economică şi socială, nicidecum «rasial㻓, remarcă ziaristul. El acuză mass-media „că alimentează în mod sistematic xenofobia şi rasismul“ prin articole şi reportaje tendenţioase despre diverse infracţiuni.

 

Folosirea epitetelor injurioase

Unii oameni îi insultă pe cei care nu sunt de acord cu ei, punându-le la îndoială caracterul sau motivele, în loc să se concentreze asupra faptelor. A folosi un epitet injurios cu referire la o persoană, la un grup sau la un concept înseamnă a pune o „etichetă“ negativă, uşor de reţinut. Cel care apelează la acest gen de epitete speră ca ele să se „lipească“ bine. Dacă ceilalţi oameni resping persoana sau conceptul pe baza acestei „etichete“ negative, fără să stea să cântărească singuri dovezile, înseamnă că strategia folosită a dat rezultate.

De exemplu, în ultimii ani, în multe ţări din Europa şi din alte părţi ale lumii s-a făcut simţită o puternică atitudine antisectaristă. Această tendinţă a stârnit puternice sentimente, a creat imaginea unui duşman şi a accentuat prejudecăţile deja existente cu privire la minorităţile religioase. Adesea, cuvântul „sectă“ devine un slogan. „«Sectă» este sinonim cu «eretic», iar azi în Germania, la fel ca altădată, un eretic este [condamnat la exterminare] — nu prin foc . . ., ci prin atac la persoană sau izolare şi ruinare pe plan economic“, a scris profesorul german Marin Kriele în 1993.

Institutul pentru Analiză Propagandistică precizează că „epitetele denigratoare au jucat un rol deosebit de important în istoria lumii şi în propria noastră formare ca indivizi. Ele au distrus reputaţii, . . . [pe unii] i-au trimis la închisoare, iar pe alţii i-au înfuriat atât de mult, încât au mers la luptă şi i-au măcelărit pe semenii lor“.

 

Exploatarea sentimentelor

Chiar dacă sentimentele s-ar putea să nu fie importante când e vorba de afirmaţii bazate pe fapte reale sau de logica unui argument, ele au un rol important în a convinge. Publiciştii cu experienţă se străduiesc să stârnească sentimentele, pe care le manipulează cu măiestria unui pianist virtuoz.

De exemplu, un sentiment care poate întuneca judecata este teama. Şi, la fel ca invidia, teama poate fi manipulată. Ediţia din 15 februarie 1999 a ziarului canadian The Globe and Mail prezenta următoarea ştire din Moscova: „Săptămâna trecută, trei tinere din Moscova s-au sinucis, iar mass-media rusă imediat a sugerat că aceste tinere erau discipole fanatice ale Martorilor lui Iehova“. Remarcaţi cuvântul „fanatice“. Este de aşteptat ca oamenii să se teamă de o organizaţie religioasă fanatică, despre care se presupune că îi împinge pe tineri să se sinucidă. Dar exista oare vreo legătură între aceste sărmane fete şi Martorii lui Iehova?

Acelaşi ziar spunea în continuare: „Mai târziu, poliţia a recunoscut că fetele n-aveau nici o legătură cu [Martorii lui Iehova]. Însă un post de televiziune moscovit lansase deja un alt atac împotriva acestei secte, spunându-le telespectatorilor că Martorii lui Iehova au colaborat cu Adolf Hitler pe timpul Germaniei naziste — chiar dacă dovezile istorice arată că mii dintre ei au fost exterminaţi în lagărele de concentrare naziste“. În mintea publicului dezinformat, care probabil că era înfricoşat, Martorii lui Iehova erau fie o sectă sinucigaşă, fie colaboratori ai naziştilor!

Alt sentiment puternic pe care propagandiştii îl exploatează este ura. Limbajul insidios este deosebit de eficient când se doreşte să se stârnească ură. Se pare că există o rezervă nesfârşită de cuvinte răutăcioase ce promovează şi exploatează ura faţă de anumite grupări religioase, etnice sau rasiale.

Alţi propagandişti manipulează mândria. Adeseori ne putem da seama că se face apel la mândrie dacă vom căuta expresii-cheie de genul: „Orice persoană inteligentă ştie că . . .“ sau „o persoană cu instruirea dumneavoastră nu poate să nu fie de acord că . . .“. O tactică contrară manipulează teama de a nu părea stupizi. Profesioniştii în arta convingerii sunt perfect conştienţi de acest lucru.

 

Sloganuri şi simboluri

Sloganurile sunt afirmaţii neclare, folosite de obicei pentru a exprima puncte de vedere sau ţeluri. Deoarece sunt neclare, oamenilor nu le este greu să fie de acord cu ele.

De exemplu, când există o criză naţională sau un conflict, demagogii folosesc sloganuri de genul „Fie bună, fie rea, asta este ţara mea“, „Patria, religia şi familia“ sau „Libertate sau moarte“. Însă analizează oare majoritatea oamenilor cu atenţie adevărata problemă implicată în criză sau conflict? Sau efectiv acceptă tot ce li se spune?

Scriind despre primul război mondial, Winston Churchill a făcut următoarea observaţie: „Nu trebuie decât un semnal pentru a transforma aceste mulţimi de ţărani şi muncitori paşnici într-o puternică armată ai cărei ostaşi se vor sfâşia între ei“. El a mai remarcat că, atunci când li se spune ce să facă, majoritatea oamenilor reacţionează fără să gândească.

Propagandistul se foloseşte şi de o gamă largă de simboluri şi semne pentru a transmite mesajul dorit — o salvă de 21 de focuri, un salut militar, un drapel. Dragostea strămoşească poate fi şi ea exploatată. Astfel, simbolismul, cum ar fi cel legat de patrie, glia strămoşească sau biserica strămoşească, constituie un instrument preţios în mâinile celui care vrea să convingă cu abilitate.

Prin urmare, propaganda ingenioasă poate paraliza gândirea, poate întuneca judecata limpede şi discernământul şi poate modela persoanele, astfel încât acestea să participe la acţiuni în masă. Cum vă puteţi păzi de influenţa propagandei?

 

 

„Cel stupid crede totul.“ — PROVERBELE 14:15, TODAY’S ENGLISH VERSION.

EDUCAŢIA şi propaganda sunt două lucruri diferite — total diferite. Prin educaţie ni se arată cum să gândim. Propaganda ne spune ce să gândim. Pedagogii buni prezintă toate faţetele unei probleme şi încurajează purtarea discuţiilor. Propagandiştii îşi impun mereu punctul de vedere şi descurajează purtarea discuţiilor. Deseori, adevăratele lor motivaţii nu sunt evidente. Ei „cern“ faptele, exploatându-le pe cele care le sunt utile şi ascunzându-le pe celelalte. De asemenea, ei denaturează şi răstălmăcesc faptele, devenind specialişti în folosirea minciunilor şi a informaţiilor pe jumătate adevărate. Ţinta lor sunt sentimentele noastre, nu gândirea logică.

Propagandiştii se asigură că mesajul lor pare corect şi moral şi că vă face să vă simţiţi importanţi şi vă dă sentimentul apartenenţei în cazul în care îl veţi urma. Sunteţi inteligenţi, nu sunteţi singuri, vă simţiţi bine şi în siguranţă — zic ei.

Cum vă puteţi păzi de acest gen de oameni despre care Biblia spune că „vorbesc fără folos şi sunt amăgitori“ (Tit 1:10)? Dacă veţi cunoaşte bine câteva dintre şiretlicurile lor, le veţi putea evalua mai uşor mesajele sau informaţiile. În continuare vă prezentăm câteva modalităţi prin care puteţi face acest lucru.

Fiţi selectivi: O persoană receptivă la tot ce i se spune ar putea fi asemănată cu o conductă prin care poate trece orice — chiar şi apele reziduale. Nimeni nu vrea să-şi contamineze mintea cu substanţe toxice. Solomon, rege şi pedagog din antichitate, a dat următorul avertisment: „Omul simplu [lipsit de experienţă, NW] crede orice cuvânt, dar omul prevăzător ia seama bine cum merge“ (Proverbele 14:15). Prin urmare, trebuie să fim selectivi. Trebuie să examinăm toate informaţiile care ne sunt prezentate, stabilind ce să acceptăm şi ce nu.

Totuşi, nu vrem să fim înguşti la minte şi să refuzăm să luăm în considerare faptele care ne pot îmbunătăţi modul de gândire. Cum putem găsi un echilibru? Adoptând un etalon care să ne ajute să „măsurăm“ fiecare informaţie nouă. În acest sens, un creştin dispune de o sursă de mare înţelepciune. El are Biblia, care este un ghid sigur pentru gândirea sa. Pe de o parte, este o persoană receptivă, adică dispusă să primească informaţii noi. El cântăreşte bine aceste informaţii, comparându-le cu etalonul biblic, iar informaţiile adevărate le „introduce“ în modul lui de a gândi. Pe de altă parte, el sesizează pericolul pe care îl prezintă o informaţie ce diferă complet de valorile sale bazate pe Biblie.

Folosiţi-vă discernământul: Discernământul este „facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca şi a aprecia lucrurile la justa lor valoare“. O persoană care are discernământ sesizează subtilităţile unor idei şi judecă corect lucrurile.

Folosindu-ne discernământul, îi vom putea recunoaşte pe cei care, cu „vorbiri dulci şi amăgitoare“, caută să ‘înşele inimile celor lesne crezători’ (Romani 16:18). Discernământul vă va ajuta să nu luaţi în seamă informaţiile inutile sau faptele înşelătoare şi să sesizaţi esenţa unui lucru. Dar cum vă puteţi da seama dacă e vorba de o înşelăciune?

Verificaţi informaţiile: „Iubiţilor, să nu credeţi orice exprimare inspirată, ci verificaţi exprimările inspirate“, a spus Ioan, un învăţător creştin din secolul I (1 Ioan 4:1, NW). Unii oameni din zilele noastre sunt ca nişte bureţi: absorb toate informaţiile pe care le aud. Nu e deloc greu să preluăm ideile care se vehiculează în jurul nostru.

Însă e mult mai bine ca fiecare personal să decidă cu ce anume îşi va hrăni mintea. Se zice că suntem ceea ce mâncăm, iar această zicală se poate aplica şi la lucrurile cu care ne hrănim mintea. Indiferent ce citiţi, vizionaţi sau ascultaţi, verificaţi informaţiile ca să vedeţi dacă este vorba de idei cu conotaţii propagandistice sau de informaţii adevărate.

În plus, dacă dorim să nu avem prejudecăţi, trebuie să fim dispuşi să ne testăm încontinuu propriile păreri pe măsură ce asimilăm noi informaţii. Trebuie să înţelegem că, la urma urmei, nu sunt decât nişte păreri. Ele sunt demne de încredere în funcţie de veridicitatea faptelor, de calitatea modului nostru de a gândi şi de normele sau valorile pe care dorim să le aplicăm.

Puneţi-vă întrebări: După cum am văzut, azi există mulţi oameni care ar dori ‘să ne înşele prin cuvinte înduplecătoare [argumente convingătoare, NW]’ (Coloseni 2:4). Prin urmare, când ni se prezintă argumente convingătoare, ar trebui să ne punem câteva întrebări.

Pentru început încercaţi să vedeţi dacă nu cumva există prejudecăţi. Ce motivaţie stă la baza mesajului? Conţine o mulţime de epitete injurioase şi de cuvinte insidioase? Dacă da, de ce? Eliminând limbajul insidios, ce valoare mai are mesajul? În plus, dacă este posibil, încercaţi să aflaţi ce reputaţie au cei care vorbesc. Sunt ei cunoscuţi ca persoane care spun adevărul? Dacă se face referire la diverse „autorităţi în materie“ sau „lucrări de referinţă“, despre cine sau ce este vorba? Ce motive aveţi să consideraţi că persoana — organizaţia sau lucrarea — respectivă deţine cunoştinţe de specialitate sau informaţii demne de încredere în legătură cu subiectul în discuţie? Dacă sesizaţi că se face apel la sentimente, întrebaţi-vă: Privit la rece, care este valoarea mesajului?

Nu vă luaţi după mulţime: Înţelegând că ceea ce cred toţi nu e neapărat şi corect, veţi putea găsi tăria să gândiţi diferit. Chiar dacă s-ar părea că toţi ceilalţi gândesc la fel, înseamnă oare că şi voi trebuie să gândiţi ca ei? Părerea generală nu este un barometru care indică adevărul. De-a lungul secolelor, tot felul de idei s-au bucurat de popularitate, iar mai târziu s-a dovedit că erau greşite. Însă tendinţa de a urma mulţimea există şi azi. Porunca dată în Exodul 23:2 constituie un bun principiu: „Să nu te iei după mulţime ca să faci rău“.

 

Cunoştinţa adevărată contra propagandei

S-a menţionat mai înainte că Biblia constituie un ghid sigur pentru o gândire limpede. Martorii lui Iehova sunt întru totul de acord cu afirmaţia lui Isus adresată lui Dumnezeu: „Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17:17). Aceste cuvinte sunt adevărate deoarece Dumnezeu, Autorul Bibliei, este „Dumnezeul adevărului“. — Psalmul 31:5.

Într-adevăr, în această eră a propagandei sofisticate ne putem îndrepta cu încredere spre Cuvântul lui Iehova ca fiind sursa adevărului. Acesta ne va păzi în cele din urmă de cei care vor ‘să ne exploateze prin cuvinte prefăcute’. — 2 Petru 2:3, NW.

 

 

    Unii dintre cei care se împotrivesc Martorilor lui Iehova i-au acuzat de propagandă sionistă. Alţii i-au învinuit că, prin ministerul lor, promovează comunismul. Alţii însă au susţinut că lucrarea Martorilor lui Iehova promovează idealurile şi interesele „imperialismului american“. Apoi mai sunt cei care pretind că Martorii sunt anarhişti, instigând la tulburări cu scopul de a schimba ordinea socială, economică, politică sau juridică. În mod evident, aceste acuzaţii care se contrazic nu pot fi toate adevărate.

  Realitatea este că Martorii lui Iehova nu fac nici unul dintre lucrurile menţionate mai sus. Lucrarea Martorilor este rezultatul ascultării cu fidelitate de porunca dată de Isus Cristos discipolilor săi: „Îmi veţi fi martori . . . până la marginile pământului“ (Faptele 1:8). Lucrarea lor se concentrează numai şi numai asupra veştii bune despre Regatul ceresc — instrumentul folosit de Dumnezeu pentru a instaura pacea pe întregul pământ. — Matei 6:10; 24:14.

  Cei ce i-au observat pe Martorii lui Iehova nu au găsit nici o dovadă care să ateste că această comunitate creştină ar fi fost vreodată o forţă destabilizatoare în vreo ţară.

  Mulţi ziarişti, judecători, precum şi alte persoane au făcut comentarii referitoare la contribuţia Martorilor lui Iehova la bunul mers al comunităţii în sânul căreia trăiesc. Să luăm câteva exemple. După ce a asistat la un congres al Martorilor lui Iehova, o reporteră dintr-o ţară din sudul Europei a declarat: „Aceşti oameni au legături familiale puternice, sunt învăţaţi să iubească şi să trăiască potrivit conştiinţei lor, astfel încât să nu le facă rău altora“.

  Un alt ziarist, care cândva avusese o părere negativă despre Martori, a spus: „Ei duc o viaţă exemplară. Nu încalcă normele care stabilesc ce e moral şi drept“. Un profesor de ştiinţe sociale a făcut o remarcă similară: „Ei arată multă bunătate, iubire şi amabilitate faţă de ceilalţi oameni“.

  Martorii lui Iehova îi învaţă pe alţii că este corect să ne supunem autorităţilor. Fiind cetăţeni care respectă legile, ei aplică normele biblice referitoare la cinste, adevăr şi curăţenie. Ei cultivă norme morale înalte în familiile lor şi îi ajută şi pe alţii să înveţe cum să facă la fel. Martorii trăiesc în pace cu toţi oamenii şi nu se implică în nici o demonstraţie care tulbură ordinea publică şi în nici o revoluţie politică. Martorii lui Iehova caută să fie exemplari în ce priveşte respectarea legilor emise de autorităţile omeneşti superioare, în timp ce aşteaptă cu răbdare ca Autoritatea Supremă, Suveranul Domn Iehova, să restabilească pe pământ adevărata pace şi o guvernare dreaptă.

  În acelaşi timp, lucrarea Martorilor este o lucrare educaţională. La nivel mondial, ei îi învaţă pe oameni cu ajutorul Bibliei cum să raţioneze pe baza principiilor biblice şi, ca urmare, să-şi însuşească norme corecte în ce priveşte conduita şi integritatea morală. Ei promovează valori care îmbunătăţesc viaţa de familie şi îi ajută pe tineri să facă faţă problemelor specifice vârstei lor. De asemenea, ei îi ajută pe oameni să găsească puterea de a învinge obiceiurile rele şi de a putea rămâne în bune relaţii cu ceilalţi. O asemenea lucrare cu greu ar putea fi catalogată drept „propagandă“. The World Book Encyclopedia afirmă că, într-un climat în care ideile circulă liber, „propaganda şi educaţia sunt două lucruri diferite“.

 Apărut în Treziţi-vă! 22 iunie 2000